Shadow

La 73 de ani, fiul ei a înşelat-o şi a dat-o afară din casă. O buzoiancă locuieşte într-un cort lipit de gardul casei părinteşti

batranaDată afară din casa în care locuia chiar de către fiul său, o bătrână din Buzău locuieşte, de mai bine de două luni, pe stradă, acoperită de nişte cartoane şi nailon. Femeia trăieşte cum poate: se hrăneşte din ce mai primeşte de la vecini şi se spală într-un lighean, chiar lângă cortul pe care şi l-a amenajat singură.   Lina Nicolae, o femeie văduvă, de etnie romă, în vârstă de 73 de ani, locuieşte de mai bine de două luni în cortul pe care şi l-a amenajat chiar în faţa casei din cartierul Poştă, în care a locuit de când era copil.    Femeia povesteşte, cu lacrimi în ochi, cum a ajuns să rămână pe drumuri. În urmă cu 11 ani, i-a vândut casa unuia dintre cei cinci fii ai săi, însă, spune ea, fără să primească vreun ban. La câteva luni după ce locuinţa a fost trecută pe numele bărbatului, după o serie de certuri, acesta şi-a alungat propria mamă din casă.   „Zece ani am trăit cu el aici, în casă, după ce i-am dat casa. Casa nu era plătită, adică eu nu am primit niciun leu. A început apoi să mă bată pentru că spunea că îi fac farmece”, mărturiseşte Lina Nicolae.    În martie, anul acesta, fiul femeii a vândut casa părintească unei tinere din Buzău şi s-a mutat cu tot cu familia în comuna Vadu Paşii. Momentan, casa nu e locuită de către noul cumpărător, aşa că femeia a profitat de situaţie şi a amenjat din cartoane şi nailon un cort lipit chiar de gardul fostei sale locuinţe. Acum, tanti Lina trăieşte din mila altora.    „Mă mai ajută vecinii cu haine, apă şi mâncare. Mă spăl într-un lighean,pentru că nu pot să stau nespălată, iar nevoile mi le fac pe un câmp, la marginea cartierului”, povesteşte femeia.    Deşi are cinci copii, doar unul singur se mai interesează de soarta femeii. Este vorba de o fiică aproape nevăzătoare, bolnavă de diabet, care lucrează în Italia, unde îngrijeşte o bătrână.   ”Singurul copil al ei cu care mai ţine legătura este fata care lucrează în Italia. Fiica asta a ei mă mai sună pe mine şi eu îi dau telefonul ca să mai comunice intre ele. Fata urmează să sosească la Buzău săptămâna viitoare, însă nu îmi dau seama cum se va descurca aici, pentru că este aproape nevăzătoare”, povesteşte doamna Gina, o locatară din cartierul Poştă.    Tanti Lina nu doreşte să ajungă la un azil pentru bătrâni, pentru că într-un asemenea centru, spune ea, a murit şi mama sa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *