Shadow

Day: September 2, 2015

CRIZA ELITELOR ROME

CRIZA ELITELOR ROME

Opinii
Or, criza elitelor rrome și incapacitatea de a genera o nouă generație de idei este cauza reală a demult prăbușitei Mișcări rrome (2002/7-2015). Nu sunt semne că cineva și-ar asuma că a gândit eronat, că a fost manipulat sau că terminăm cu "șmecheria", pentru a impune "meritocrația", dimpotrivă, e aceeași besmetică obsesie a puterii personale. Din acest motiv, neasumarea trecutului presupune transmutarea erorilor lui în viitor, recăderea în aceleași erori, indiferent de generațiile care se succed. Marea Unire a fost o șansă pe care prima generație de activiști rromi (1919-1941, agonizând până în 1948) n-a putut-o fructifica, terminată prin Holocaust, și abia după 50 de ani a putut apărea a doua generație (1990-2003/7, agonizând până în 2015). În ambele cazuri, cauza eșecului a fost lipsa ...
Sărăcia îşi spune cuvântul: la Olt dispar 21 de unităţi şcolare din această toamnă

Sărăcia îşi spune cuvântul: la Olt dispar 21 de unităţi şcolare din această toamnă

Social
Gradul accentuat de sărăcie din ţara noastră începe să-şi pună tot mai evident cuvântul în domeniul învăţământului ”gratuit”, una din cauzele directe fiind scăderea natalităţii, dar nu numai. Lipsa de viziune a autorităţilor locale şi centrale în acest sens completează tabloul dezolant de la orizont. Astfel, în judeţul Olt, conform unei analize a Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Olt, din această toamnă se vor închide nu mai puţin de 21 de unităţi de învăţământ, cele mai multe fiind grădiniţe cu program normal, urmate de şcoli primare (având clase din ciclul I-IV) şi şcoli gimnaziale (ciclul I-VIII), plus un întreg liceu – Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” din Slatina (fostul Liceu de Construcţii din localitate). ”Cauza ce a dus la această situaţie a desfinţării celor 21 de unităţi şcolare e...
Beyonce de Romania a slabit foarte mult

Beyonce de Romania a slabit foarte mult

Eveniment
Fosta iubita a manelistului Nicolae Guta si-a socat prietenii virtuali, care au luat-o imediat la intrebari. Beyonce de Romania si-a aniversat fiica, Anais, pe care o are din relatia pe care a avut-o cu binecunoscutul cantaret de manele Nicolae Guta.  Vedeta a postat o fotografie de la eveniment, in care apare alaturi de fetita ei si de torul pe care i l-a facut acesteia. Fanii au fost incantati de micuta si i-au transmis toate cele bune, insa au si observat ca Beyonce de Romania este din ce in ce mai slaba, de parca ceva nu ar fi in regula cu ea.  "Madalino, ce ai de ai slabit atat de tare?" "Cat de slaba poti sa fii!!", sunt doar cateva dintre mesajele pe care Beyonce de Romania le-a primit de la cei care ii urmaresc activitatea pe retelele de socializare.