Acuze reciproce grave şi scandal fără precedent între Horvath Ignac, alintat Burti – preşedintele Partidei Romilor din Satu Mare – şi Gorcsi Mihaly, consilier local în Craidorolţ. Cei doi se acuză reciproc de folosirea ilegală a unor sume de bani, de lipsă de loialitate şi implicare faţă de Partida Romilor şi de diverse interese obscure, fiecare susţinând că dreptatea e de partea lui.
Pe la colţuri, majoritatea covârşitoare a romilor din Satu Mare susţin cu vehemenţă că s-au săturat de şefia lui Burti în fruntea Partidei Romilor, de circa 25 de ani, însă, când e vorba să ia atitudine, fiecare procedează după cum îl taie capul. Iar din această postură, considerată pe viaţă, preşedintele Burti taie şi spânzură. Ultima ispravă s-a petrecut cu circa o lună în urmă, când Horvath Ignacz l-a dat afară din Partida Romilor pe Gorcsi Mihaly, singurul consilier local de etnie romă din judeţul Satu Mare.Cei de la Partida Romilor din Bucureşti care au fost de faţă la sosirea ajutoarelor, au fost de acord ca acestea să fie depozitate la mine în curte, pentru ca reprezentantul ONG-ului din Cluj să poată filma distribuirea lor. Când a auzit Burti, a luat foc, pentru că el este obişnuit ca orice ajutoare sosesc pentru romii din Satu Mare să fie depozitate în beciul casei lui. S-a enervat şi a venit la mine în curte şi a luat 40 de găleţi de ajutoare de la gura amărâţilor, zicând că le duce la Livada. Apoi am aflat că în realitate ajutoarele nu au ajuns la Livada, ci la Burti acasă. Acum două săptămâni m-a sunat pe mobil şi m-a informat că m-a dat afară din Partida Romilor, dar nu mi-a trimis nicio hârtie. Doar la Primăria Craidorolţ a sosit o hârtie semnată de Horvath Ignac că am fost dat afară din Partida Romilor” – spune Gorcsi Mihaly.
Consilierul mazilit din Partida Romilor mai spune că deşi preşedintele Burti l-a dat afară, toţi şefii organizaţiilor locale din judeţ susţin că ei nu şi-au dat acordul şi că nici nu ar fi fost întrebaţi când a fost luată decizia. Gorcsi Mihaly mai susţine că Burti nu-i ajută cu nimic pe ţiganii din Satu Mare, că niciodată nu dă socoteală ce face cu banii primiţi de la Bucureşti, că foloseşte un limbaj vulgar şi se comportă ca un dictator. În plus, a umblat cu tot felul de aranjamente pentru ca Rozalia Bondrea – consilierul pe probleme de romi din Prefectură – să fie dată afară.