Shadow

SUNT ROMII TRADITIONALI CINSTITI?

alexandru-diamantAmbiguitatea tradițională și reificarea unui termen: PAKIV/ CINSTE: virginitate (fete), castitate (neveste), băutură, favoare, sinceritate, integritate/verticalitate (morală), respect, considerație, prestigiu, demnitate, onestitate, onorabilitate, slăvire, recunoștință, glorie, credibilitate/de încredere, loialitate etc.
Penitenciarul e un loc de penitență (îndreptare), ca și biserica, doar așa separi cetătenii buni/credincioși, de cei răi/ai dracului (care-i strică și pe cei buni)  Doar un popor care prin suferință cumplită și sacrificiu a înțeles cât de importantă este salvarea comună, poate să rezoneze astfel la imn, ca inimă comună. E grea lupta pentru Demnitate și Libertate, pentru că trebuie să aibă conținut, nu e doar o schimbare de nume, de la jidan, la evreu, de la țigan, la rrom. Asta avem de învățat de la evrei! Ca și în cazul strămoșilor noștri, acum 6-700 de ani, veniți fără arme în Europa, refugiindu-se din calea războaielor pentru a-și salva viața, la fel este și această migrație în masă. Nici acum nu sunt soluții, dar umanism înseamnă măcar empatia față de dezastrul vieții lor. În articol, despre o reacție civică a unor locuitori din Romnia Dintotdeauna, atitudinea impune dialogul și schimbarea mentalităților, nu evaziunea sau tăcerea oportunistă sau indiferentă. Revoltați-vă și veți fi liberi!

Leave a Reply

Your email address will not be published.