Locul din România unde oamenii sunt rugaţi de primar să muncească, dar refuză şi preferă ajutoarele sociale. În locul lor vin muncitori din alte judeţe

asistatiAu o ofertă de muncă în oraş, dar refuză să o accepte! Este situaţia localnicilor din Târgu Bujor (Galaţi), acolo unde, în această perioadă, culesul viei de la Staţiunea de Cercetare este în plină desfăşurare. Cei care au dat curs invitaţiei sunt veniţi de la sute de kilometri depărtate. Localnicii preferă să stea acasă, deşi statisticile celor de la AJOFM arată că în zonă sunt peste 300 de şomeri şi 210 dosare pentru venitul minim garantat.La Staţiunea de Cercetare pentru Viticultură şi Vinificaţie din oraşul Târgu Bujor culesul viei este în toi. Zilnic, aproximativ 200 de persoane vin să culeagă via de la cele 354 de hectare ale staţiunii. Dintre aceştia doar 30 sunt localnici, deşi câştigurile sunt generoase – 58 de lei pentru 300 de kilograme de struguri recoltaţi.   „Nici nu ştiu ei cât de bine se câştigă aici. Sunt atât de mulţumită. Pentru o lună de muncă la magazin eu primesc 1000 de lei. Aceeaşi sumă eu pot să o fac într-o săptămână”, ne-a declarat entuziasmată Geta Lefter. Este cea mai tânără şi rapidă culegătoare din oraş. A rămas fără un loc de muncă acum doi ani şi atunci a descoperit cât este de profitabil culesul de vie.   În acest an a doborât recordul de hărnicie – 200 de găleţi culese într-o singură zi, cu un câştig de aproape 100 de lei. Este surprinsă de câţi de puţini localnici îi urmează exemplu. „Tineretul de obicei nu prea mai vrea să mai muncească, vor în străinătate, crede că acolo este mai bine, într-adevăr poate că acolo e mai bine, sunt plătiţi mai bine dar eu sunt mulţumiţă, vreau să dorm pe patul meu acasă şi să şi muncesc aproape de casă”, ne-a spus Geta Lefter.    Restul localnicilor care vin să culeagă în staţiune au peste 60 de ani. Obişnuiţi cu munca şi dornici să mai facă un ban în plus, pensionarii vin la cules câteva zile pe săptămână. „Nu e greu, mie îmi place! Trebuie să ai puţină forţă, dar nu e problemă. Decât să stau acasă, mai bine vin aici şi fac un bănuţ, ne-a spus una dintre cele mai bătrâne culegătoare”, Maria Profir.   Primarul şi conducerea staţiunii au dat anunţuri şi pe reţelele de socializare. În zadar însă. Localnicii au întârziat să apară. „Probabil că cei de la Tg. Bujor au de cules viile proprii, au de strâns recoltele proprii şi din cauza asta numărul lor este mai mic”, a încercat să-şi explice Laurenţiu Gîdei, primarul din Târgu Bujor.   Mai contează şi faptul că asistaţii sociali, potrivit legii, dacă semnează un contract de muncă, fie şi pentru o perioadă scurtă, îşi pierd ajutorul de la stat. Aşa că nu ar fi convenabil pentru ei să muncească o lună, pentru ca apoi să rămână din nou şomeri. „Imediat m-ar găsi pe calculator. Şi nu mi-ar conveni să rămân fără ajutorul social. Muncesc 6 zile pe lună şi iau 310 lei”, ne-a declarat unul dintre asistaţii sociali. În Tg. Bujor sunt 320 de şomeri, dintre care 40 în plată şi 210 de dosare de venit minim garantat.   În aceste condiţii, salvarea a venit din alte colţuri ale judeţului sau chiar din alte judeţe. Doar din Neamţ şi Bacău au venit la cules peste 100 de persoane. Vasile Niţă în vârstă de 54 de ani a venit de la peste 100 de kilometri distanţă şi va rămâne în oraş până se termină recoltatul. „Vrem să facem bani pentru că la Tg. Neamţ nu avem nimic de muncă. E al treilea sau al patrulea an când vin. Se câştigă bine aici la Galaţi.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.