Dezrobirea ţiganilor din Moldova are în spate o poveste ce pare desprinsă din filme: un bărbat născut rob, dar cu sânge albastru, şi-a omorât iubita franţuzoaică şi apoi s-a sinucis, după ce stăpâna a refuzat să-i semneze actul de dezrobire. Această dramă, petrecută în Iaşiul de la mijlocul secolului al XIX-lea, pare să-l fi convins pe domnitorul Moldovei să grăbească abolirea sclaviei în întregul ţinutDezrobirea ţiganilor din Moldova a avut loc în două etape. Întâi au fost eliberaţi ţiganii aflaţi în proprietatea statului şi a mănăstirilor, măsură luată de Mihail Sturdza la 1 ianuarie 1844. Apoi, după 11 ani, în 1855, sub domnia lui Grigore Ghica, au fost eliberaţi şi ţiganii aşa-zişi particulari, adică robi ai boierilor.
Măsura s-a înscris în curentul de modernizare a Ţărilor Române, unde tot mai multe voci se ridicau împotriva sclaviei. Însă povestea care l-a făcut pe domnul Moldovei, Grigore Ghica, să grăbească promulgarea legii n-are de-a face cu politica, ci, mai degrabă, cu… “treburile sufletului”.
În casa boierilor Cantacuzino- Paşcanu se aduna «crema» societăţii
Mătuşa lui Grigore Ghica, coana Profiriţa Paşcanu, născută Beldiman, era măritată în anii 1830 cu boierul Dumitrache Cantacuzino-Paşcanu, mare logofăt, descendent al unei familii de voievozi şi domnitori.
În casa lor mare din centrul Iaşiului se întâlneau mai-marii vremii, în frunte cu Grigore Ghica, la petreceri şi jocuri de cărţi. Mariajul era unul foarte reuşit, iar boierul îşi adora soţia, despre care scriitorul Gheorghe Sion spunea că nu era frumoasă, dar că era bună la suflet, harnică, gospodină şi deşteaptă.
O singură nemulţumire umbrea fericirea soţilor Cantacuzino-Paşcanu: lipsa urmaşilor. Pentru a-şi ostoi cumva acest of ce-i apăsa sufletul, coana Profiriţa îşi revărsa sentimentele materne asupra copiilor făcuţi de ţigăncile ce o slujeau.
Povestea care a zguduit Iaşiul a început prin anii 1830, când cucoana a adus de la moşie, în ceata de robi, o ţigăncuşă de vreo 12 ani, frumoasă, harnică şi pricepută, pe nume Maria. Fata a crescut în casa boierilor şi a deprins toate cele trebuincioase, de la făcut gemuri şi pus murături până la cusut, spălat, dereticat.
Ba chiar a învăţat să-i facă masaj la tălpi stăpânei. Iar cucoana, mulţumită de masajul făcut, i-a recomandat-o şi boierului. Numai că acesta s-a lăsat furat de farmecul tinerei ţigănci, ajunsă la 17 ani, şi a început a o chema tot mai des în camera lui, până când… roaba a rămas însărcinată. Când boieroaica a prins de veste, a măritat-o repede pe Maria cu un vizitiu bătrân şi, fără a face zarvă mare, a îndepărtat-o din casă în grajd, unde fata urma să stea cu noul ei soţ.
Maria a născut un băiat, pe Dincă, iar coana Profiriţa s-a ocupat de el cu mare atenţie încă de la naştere. L-a îmbrăcat ca pe un cuconaş, l-a învăţat să se spele, să fie îngrijit, i-a pus dascăl şi l-a învăţat carte, iar la 12 ani, l-a făcut fecior în casă. Pe măsură ce creştea, asemănarea cu boierul era tot mai mare.
Într-o zi, conştient de darul pe care Maria i-l făcuse, boierul i-a oferit ţigăncii, în secret, o scrisoare de dezrobire, însă femeia a pus bine actul şi a continuat să fie roabă în casa în care trăia şi copilul ei.
Dumitrache Cantacuzino-Paşcanu a murit înainte de a împlini 60 de ani, de inimă, lăsând-o pe cucoana Profiriţa cu o avere uriaşă. În iulie 1851, femeia a ales cea mai frumoasă trăsură, a ordonat să se înhame şase cai şi a plecat în Franţa însoţită de protejatul ei, Dincă.
