SUBIECTUL CARE-I OFTICĂ PE ROMÂNI

alexandru-diamantDe multe ori, când mă plictisesc, încerc să citesc presa de proasta calitate, gen cancan vâlcean. Mă ajută să disting jurnalismul de mizeriile şi imbecilităţile din media, debitate în folosul prostimii. Într-o astfel de publicaţie este obositor felul său de a scrie, incoerent, iraţional şi făcând abuz de punctuaţie. Ok, ştie să pună punct, dar nu unde şi mai ales când trebuie.
Cât despre caracterizarea făcută penibilului, mitul că natura te înzestrează fizic şi le năruieşte psihic rămâne sustenabil, doar datorită largului concurs al unui astfel de specimen. Dacă termini o facultate de jurnalism nu înseamnă neapărat că eşti şi bun pentru jobul ăsta. Diploma este doar o hârtie pe care i-o arătăm mamei atunci când ne întreabă pe ce s-au dus banii pe care ni i-a dat în ultimii ani. Asta pentru că o facultate de jurnalism o poţi absolvi şi fără prea mult stres. O regulă nescrisă a acestei meserii este că trebuie să fii flexibil (foarte flexibil). Adică trebuie să te obişnuieşti: să nu comentezi când ţi se spune , încerc să citesc presa de scandal Săptămâna aceasta jurnaliștii de la un ziar valcean au făcut un subiect de presă ca jurnalistul Diamant rrom a ramas fara carnet, adica pieton. Rasismul în mass-media românească rămâne la cote înalte, şi mai ales la Vâlcea.
Urâţenia inimii şi a minţii înseamnă „sărăcie”. Răutatea te face sărac lipit pământului, căci ea îţi răpeşte legătura cu Dumnezeu, Dacă alegi să intoxici şi să te intoxici înlăuntrul tău, oricât de mărunt ai crede că eşti, responsabilitatea alegerii tale îţi aparţine, la fel şi consecinţele ei.
Din comodidate, frică sau nepricepere, ziariștii valceni au devenit niște roboți . Fiecare ziarist, în funcție de instituția la care lucrează, denaturează adevărul ca să se flateze ori să să nu-și rupă creanga de sub el. Presarii valcenii se umflă în pene care mai de care mai tare și se fac că nu văd mizeria, rutina și minciuna în care sunt nevoiți să se zbată zi de zi. Spune-i unui prost că e deştept şi te va aprecia necondiţionat.Gândim bine, vorbim prost, si ne vindem Desigur, eu, ca rrom ,jurnalist sunt ipocrit că scriu cele de mai sus. În definitiv, „poporul român mă tolerează“! Ţigan am fost o grămadă de timp. Sigurătatea ma învaţă că eşti singur cu Dumnezeu şi are tot interesul să verifice adevărul. Mi se pare că am fost exilat într-un ţinut incert fără legi, cu hărţuiala unor zurbagii cu un un ziar de scandal din Vilcea nu il are la sufle pe Diamant si acel ziar se crede cinstea si corectitudine se insala amarnic totul e o minciuna si un mare santaj Adevărul este că romii sunt receptaţi eronat, cu atât mai rău, cu cât realitatea. Problema este că haita condusă de agentul de poliție Nedelus oprește conducătorii auto pentru diferite verificări (cele mai multe abuzive), pe linie continuă, într-un loc în care, dacă orice șofer ar opri din proprie inițiativă, i s-ar reține permisul. În plus, dacă vreun alt autoturism ar veni cu o viteză mai mare, cei opriți ar risca să fie implicați într-un accident rutier din cauza “inteligenței” polițiștului Nedelus zambaretul, ciufutul care opreste soferi într-un asemenea loc, lucru inadmisibil pentru siguranța rutieră. L-a lasat pieton pe soferul Diamant, lucrator in presa. La contestatia numitului Diamant, Nelus politaiul a pierdut procesul. Instanta a restituit permisul si a anulat amenda. Vedeti ce face abuzul unui ciufut zambaret? O bila neagra pentru politistii Serviciului Politiei Rutiere Valcea, dar sunt si multi politisti de la serviciul circulatie onesti si un caracter frumos.

Leave a Reply

Your email address will not be published.