“Smardoaica lesbiana” și “Bruce Lee din canale” au fost două reportaje care s-au vândut în mii de exemplare. Mii și zeci de mii. Pe de-o parte pentru că subiectul lor tabloid a vândut, pe de alta pentru că reportajele bune sunt greu de făcut. E ușor să faci reportaje cu țiganii din canale, e mai greu să faci cu clanul Ștoacă sau Bercea, că ultimii înțeapă la burtică. Nu te poți duce la Nicu Gheară să îl întrebi când îi expiră interdicția pe București, dar la Euromaidan te duci fără frică, că ești jurnalist străin și ăia nu vor să își strice imaginea. Nu poți să umbli prin ghetourile controlate de clanul Cămătaru, dar poți să te duci fără grijă în piața Taksim și să relatezi despre schimbările geopolitice pe care le produce această mișcare. Și, maxim, ești căcat pe tine când colegi de-ai tăi sunt dați afară pe nedrept, deși în general ești tare în clanță și ai relatat de pe teatre de război. Lista cu jurnaliștii bătuți pe vremea lui Năstase ajunsese la cer, pentru că toți se ocupau cu investigat afacerile murdare ale politicienilor, acum problema asta a dispărut, se fac reportaje cu maidanezi și se fac așa, la suprafață, cât să nu deranjeze pe cineva. Țîțe și țigani, și apoi datul cu fundul de pământ că țara asta nu merge în direcția bună.
Așa că, vă rog eu, când mai vedeți câte un reportaj din ăsta de doi lei, dar frumos scris și cu poze înduioșătoare, nu îl dați mai departe, poate așa gargariștii care se poartă cu mândrie jurnaliști vor ieși pe teren să facă munca pentru care sunt plătiți. Chiar nu contează ce face Bruce Lee din Canale.
