Fotografia este din anul 1969.
Băiatul cel mare, care se fotografiază lângă căruța de nomad alături de frații săi, avea să ajungă peste ani editorul interesantei publicații Vocea Romilor.
Ziaristul țigan care își face meseria cu onestitate și pasiune se numește Călin Diamant.
Gheorghe Smeureanu
Asociaţia Colors în parteneriat cu Asociaţia Community Aid Network (CAN) vă invită să luaţi parte la expoziţia realizată de copiii romi din Gârcini. Timp de 6 luni, din aprilie şi până în august aceştia au luat parte la o serie de activităţi nonformale desfăşurate în Săcele şi Ocna Sibiului (mini-tabere, ateliere de empowerment cultural şi tabere rezidenţiale de arte vizuale), familiarizându-se cu diferite instrumente din zona artelor vizuale şi generând diferite produse artistice. Cele mai interesante fac parte din expoziţia care va fi vernisată vineri şi care poate fi vizionată timp de 10 zile, până în 19 octombrie, în galeriile Coresi Shopping Resort. Totodată voluntarii proiectului au pregătit 4 ateliere interactive destinate tuturor celor dornici să încerce una sau mai multe din met
Abandonul şcolar în rândul minorităţii rome din judeţul Brăila devine un fenomen tot mai accentuat. Chiar dacă au existat numeroase iniţiative locale şi naţionale menite să aducă la şcoală cât mai mulţi copii din categoriile defavorizate, atât romi cât şi români, rezultatele pozitive întârzie să apară, în timp ce situaţia se degradează de la un an la altul.Nu am situaţia exactă la nivelul elevilor din ciclul gimnazial şi primar, aici nu sunt probleme majore, din ce ni s-a mai comunicat, ştim fiecare din teren că ai noştri copii ajung să facă măcar opt clase. Situaţia este îngrijorătoare la nivelul celor de liceu: în 2012- 2013, au intrat 60 de elevi la liceu, iar acum, în clasa a Xii-a mai sunt 25. În 2013- 2015 am avut 34 de elevi intraţi la liceu, doar 26 mai sunt la şcoală. În anul urmă
Centrul de servicii integrate pentru copiii proveniţi din familii sărace, în marea lor majoritate proveniţi din familii rome, a fost amenajat în centrul comunei, lângă căminul cultural din Valea Seacă. Principalii finanţatori sunt Pingstforsamling Arvika, Suedia, Pinsemenigheten Salem, Sandefjord Norvegia, alături de organizaţia Star of Hope International Suedia şi Norvegia. La evenimentul de deschidere a participat o delegaţie a finanţatorilor dar şi autorităţile centrale şi judeţene, ş.a. Au fost prezenţi, pentru a vorbi despre necesitatea proiectului Aurora Vatamaniuc, din partea Fundaţiei Star of Hope, Ion Pravăţ, primarul comunei Valea Seacă, Florin Dura, liderul Partidei Romilor Pro Europa, Sorin Ailenei, din partea Instituţiei Prerectului Bacău, conferenţiarul universitar dr. Adr