Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a participat la un protest al romilor organizat de unguri la Cluj-Napoca, lângă Seminarul Teologic Ortodox

seplecan-protest-romi-468x600Tema protestelor de acest gen care au avut loc la Cluj-Napoca este cunoscută încă din 2010, când s-a decis relocarea romilor de pe strada Coastei în locuinţe în zona Pata Rât. Locuinţele improvizate de aceştia au fost dărâmate, iar în loc s-a construit Seminarul Teologic Ortodox.
Astăzi, peste 200 de romi de la Pata Rât au protestat într-o acţiune care a fost organizată de nişte ONG-uri din Ungaria. La protest au fost prezente tot felul de figuri străine nu numai din Ungaria, ci şi din Bulgaria, Macedonia, Belgia şi chiar Scoţia.
Discursurile au beneficiat şi de traducere în limba engleză, ca tot protestatarul să înţeleagă de ce sunt revoltaţi romii. Ba mai mult, o parte dintre discursuri au fost rostite direct în limba maghiară, făcâdu-se referire la Ungaria rasistă, care evacuează romi la Mişcolţ pentru a construi parcări.
Singurul reprezentant al administraţiei judeţene la manifestare a fost preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan… să nu uităm de purtătorul de cuvânt al PSD, Horia Nasra, care pe internet s-a învăluit de curcubeu.
Seplecan a încercat să-i “îndulcească” pe romi cu poveşti despre cum a fost el la dansuri ţigăneşti şi le-a dus şi apă. Nu a ţinut mult timp vraja. I s-au cerut case decente în oraş, locuri de muncă, indemnizaţii sociale, cerinţe la care nu a putut să răspundă altceva decât că nu are atribuţii în a le oferi ajutor şi că este preşedinte de CJ de doar o lună… dar a venit totuşi la protest.
“Alţii vă tot mint de 10 ani. Eu sunt singurul care am avut curaj să vin să discut cu voi. O să mergem împreună să vedem care sint instituţiile vinovate”, a declarat Mihai Seplecan.
Profesorul universitar Enikő Vincze i-a spus verde în faţă că spune doar minciuni şi că este coleg de partid cu cei care au votat relocarea forţată a romilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.