Shadow

Suedezii plătesc 3 euro, pe un coş tradiţional de răchită, confecţionat de romii din Argeş!

cos de rachitaO afacere suedeză, cu forţă de muncă românească se va deschide în scurt timp, în localitatea Miceşti, judeţul Argeş. Sudezii vor livra către zece romi din zona Miceştiului, materie primă, răchită din care aceştia să confecţioneze coşurile tradiţionale româneşti, după care per bucată vor încasa 15 lei. În acest timp reprezentanţii Partidei Romilor prin care suedezii sponsorizează afacerea cu coşuri trebuie să se pună pe picioare ca mai târziu să încheie ei contracte cu suedezii, folosind materia primă din zona noastră şi anume mesteacăn şi alun. Marius Liţă, consilierul cu problemelele romilor din cadrul Prefecturii Argeş ne-a precizat faptul că va încheia protocoale cu Ocoalele Sivice din zona Muscel, pentru ca romii să procure materia primă pentru coşuri, în mod legal. În baza unui proiect european, romii din Argeş beneficiază de cursuri de împletire şi confecţionare mături, măturoaie şi coşuri de toate felurile, după finalizarea acestor cursuri ei vor intra în posesia unui certificat care să îi ajute să devină persoane calificate în câmpul muncii, şi să poată să încaseze banii într-un mod cinstit, achitând dările şi către statul român. În scurt timp aproximativ 200 de persoane vor termina cursurile şi pot intra în această afacere cu suedezii. După punerea pe picioare a centrului meşteşugăresc de la Miceşti, urmează ca alte centre să se deschidă în localităţile Cetăţeni, Valea Mare Pravăţ, Dragoslavele, Bughea de Sus, Vlădeşti, Berevoeşti şi Aninoasa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *