Primarul din Vaideeni, Daniel Băluţă, a anunţat că, în luna noiembrie, va inaugura cinci obiective de investiţii majore realizate în acest an. Astfel, este vorba de modernizarea, extinderea şi dotarea sediului primăriei, lucrări în valoare de 200 de mii de euro. Banii au fost accesaţi prin Grupul de Acţiune Locală „Microregiunea Horezu”, prin care s-a mai construit şi un centru de informare turistică, în valoare de 150.000 de euro. Alte trei investiţii realizate de Băluţă sunt: reabilitarea cu fonduri europene a drumului forestier (pe o lungime de 12 kilometri, 1.5 milioane de euro), modernizarea DC Talangi (2 kilometri, 400 de mii de euro, pe Măsura 3.2.2) şi de achiziţionarea scenei pentru organizarea de spectacole în aer liber. „De asemenea, avem în lucru şi reabilitarea drumurilor afectate de calamităţi. Aşa cum ştiţi, anul trecut, am avut mari probleme cu inundaţiile. Mă bucur că am reuşit să le rezolvăm, mai ales că a fost distrusă atunci şi reţeaua de apă”, a declarat primarul Daniel Băluţă