Shadow

Day: November 17, 2015

Oficial, când?

Oficial, când?

Social
Există o iniţiativă legislativă a deputatului Bogdan Diaconu, prin care se propune revenirea la etnonimul ţigan. Ce s-a ales din ea? Chestiunea „frige”, am senzaţia că nu va ajunge niciodată pe ordinea de zi a Parlamentului, deşi evoluţiile din ultimii ani oferă belşug de argumente, iar practica a dovedit că, legiferată ori nu, dilema şi-a aflat rezolvare de la sine, românii refuzând tacit să se conformeze unei decizii oficiale adoptate pur şi simplu fără minte. Ştiţi cum sună deviza organizaţiei internaţionale a romilor? ”Opre, Roma!” – ceea ce înseamnă ”Sculaţi-vă, romi!”. Încearcă să-i explici unui străin că nu-i nici o legătură între ”Deşteaptă-te, române!” şi ”Sculaţi-vă, romi!” Confuzia rom-român, de acum încetăţenită şi temeinic susţinută de similitudini ori cvasiidentităţi fonetic...
Cheltuim tot mai mulţi bani la cumpărături

Cheltuim tot mai mulţi bani la cumpărături

Actualitate
Datele Eurostat arată o creştere cu 12%, în septembrie, a volumului comerţului cu amănuntul, faţă de perioada similară din 2014. Valori ridicate, dar sub România, au mai înregistrat Irlanda (8%), Polonia şi Marea Britanie (ambele cu 6,3%). Media de creştere a consumului în Uniune a fost de 3,7%, iar în Zona Euro de 2,9%. Au fost însă şi ţări în care consumul s-a redus. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Luxemburg (11,8%), Bulgaria (2,5%) şi Slovenia (0,4%). Cele mai mari creşteri de vânzări le-au avut în ordine: companiile petroliere (avans de 5,3% la vânzările de combustibili) , comercianţii de electronice şi îmbrăcăminte (+4%) şi cei de alimente, băuturi şi ţigări (+1,6%). De când cu criza, comercianţii fac cele mai mari vânzări când afişează promoţii. Ofertele de tipul “cu...
Romi evacuati dintr-o tabara din Austria si trimisi in Romania

Romi evacuati dintr-o tabara din Austria si trimisi in Romania

Mapamond, Romii in imagini
Autoritatile din orasul austriac Dornbirn au evacuat ieri o tabara de romi de pe malul raului Ach. In zona au intervenit politisti si lucratori sociali, care au participat la evacuarea locuitorilor celor 60 de corturi. Autoritatile estimau ca in tabara locuiau intre 140 si 200 de persoane. Potrivit primarului Andrea Kaufmann, cei mai multi locuitori din tabara sunt romi si provin din Romania, acestia asigurandu-si existenta zilnica cersind in centrul orasului. Persoanele evacuate vor primi cate un bilet intors in Romania, unde vor fi obligati sa revina cu autobuzul.