Romii din Sătmărel și Ciumești nu au curent și apă

intalnirea-Grupului-de-Lucru-Mixt-pentru-Romi-28Reprezentanții comunităților de romi din județul Satu Mare s-au întâlnit astăzi cu subprefectul Altfatter Tamaș și vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Govor, în cadrul Grupului de Lucru Mixt, abordând mai multe subiecte delicate cu care se confruntă în prezent romii.
Potrivit unui reprezentant al romilor din Sătmărel, în cartier, locuitorii de etnie romă nu au curent de mai bine de 20 de ani, iar o parte dintre ei nu au nici măcar buletine.
”Este o situație foarte delicată a curentului și a buletinelor iar dacă nu îi ajutăm pe acești oameni să iasă din întuneric la lumină nu o să ajungem niciodată la capăt cu ei. Oamenii aceștia sunt capabili de muncă și nu pot să obțină un buletin cu care să iasă în Europa. Așa ceva în secolul XXI nu am putut să mai văd. Nu pot să îmi dau seama unde este oprită această lucrare, cine poate să ne ajute cu această problemă. Domnului primar nu vreau să îi reproșez, dar nu vrea să vină niciodată la ședință, pentru că el cunoaște mai bine problema Sătmărelului, pentru că a fost când s-a făcut campanie și i-am arătat problemele în care suntem implicați”, a declarat reprezentantul romilor din Sătmărel.
Vicepreședintele CJ Mircea Govor a declarat că va cere prefectului Eugeniu Avram, primarului Dorel Coica și directorului de la Electrica să fie prezenți în următoarea ședință pentru a rezolva problema.
”De problema romilor din tot județul m-am ocupat și văd că sunt problemele semnalate de dumneavoastră și nu numai. La următoarea ședință voi cere prefectului să fie prezent aici, directorului de la Electrica și primarului Satu Mare pentru a ne întâlni și să rezolvăm problema. Sunt lucruri care nu se rezolvă foarte repede, dar vă asigur că lucrurile se vor rezolva. Contează cum se mișcă primarii, cum se mișcă instituțiile statului și bineînțeles și voi să dați concursul ca să se poată rezolva. În primul rând, cu buletinele este problema că nu aveți adresă, iar dacă nu aveți adresă, nu poate să facă buletin, pentru aceasta eu vă asigur că o să fie prezenți toți primarii și se vor găsi soluții”, a declarat Mircea Govor.
O altă problemă care s-a discutat în ședință a fost menționată de către președintele Partidei Romilor Pro Europa Satu Mare, Ignac Horvath, reclamând că în comuna Ciumești sunt zece familii de romi care nu au apă și curent electric.

Leave a Reply

Your email address will not be published.