Shadow

Day: December 2, 2015

Cartierul Rahova – oameni cu handicap, agresaţi de cei din Ţigănia Mitropoliei și de rechinii imobiliari ai vremii

Cartierul Rahova – oameni cu handicap, agresaţi de cei din Ţigănia Mitropoliei și de rechinii imobiliari ai vremii

Dezvaluiri
În Bucureşti, toţi cei care erau înregistraţi ca fiind „calici“ – oameni cu handicap, orbi, ciungi, betegi, nicidecum persoane zgârcite , primeau câte un ban în fiecare zi, sumă venită de la Visterie, şi erau apăraţi atunci când alţii încercau să le pătrundă în case. Nu de puţine ori au existat poveşti presărate cu omoruri şi chinuri groaznice la care erau supuşi „calicii“, atunci când „ţiganii“ Mitropoliei s-au înmulţit excesiv şi au început să pătrundă în cartierul învecinat, călcându-le locuinţele celor cu handicapDupă ce lucrurile au început să se mai schimbe numele cartierului a fost Podul Caliţei, după cum este consemnat în volumul „Istoria Bucureşcilor“ de Ionnescu Gion. Bătrânii din acea vreme spuneau că în cartierul Rahova avea nenumărate pământuri o femeie pe care o chema Caliţa ...
Investitii finalizate cu Fonduri europene  la Călimăneşti

Investitii finalizate cu Fonduri europene la Călimăneşti

Actualitate
Domnule primar, ce investiţii a reuşit administraţia locală din Călimăneşti să facă în acest an? Care este stadiul lor, ce a fost finalizat şi ce se află încă în derulare? - Am continuat lucrările de modernizare a căilor de acces, a parcurilor şi a traseelor de promenadă din staţiune. Încă de la începutul mandatului meu am planificat anual lucrări de acest tip, pentru care este întotdeauna nevoie de timp şi de mulţi bani. O distribuţie anuală a acestor lucrări a făcut ca o bună parte să poată fi suportate chiar din bugetul primăriei. O altă parte a modernizărilor de acest fel se realizează în cadrul proiectelor cu finanţare europeană, fie că suntem beneficiari direcţi, fie indirecţi, cum este cazul proiectului de modernizarea a reţelei de apă şi de canal. Sunt în derulare asemenea lucrări,...
Conferința Națională – Fondurile Europene şi Comunităţile de Romi

Conferința Națională – Fondurile Europene şi Comunităţile de Romi

Social
Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” în parteneriat cu Policy Center for Roma and Minorities şi cu CeRe – Centrul de Resurse Pentru Participare Publică, vă invită să participați la Conferința Națională – Fondurile Europene şi Comunităţile de Romi. Conferinţa va avea loc în data de 23 noiembrie 2015, în București, la Rin Grand Hotel, iar subiectul principal de dezbatere va fi cel al oportunităţilor de finanţare. Persoanele interesate sunt rugate să transmită confirmarea la adresa de e-mail victor.ciobotaru@agentiaimpreuna.ro, până vineri, orele 10.00.
SARACIE DE 1 DECEMBRIE LA VALCEA

SARACIE DE 1 DECEMBRIE LA VALCEA

Opinii
O viaţă de om urmăresc ce se întâmplă cu noi, Romanii şi am o certitudinea că nu atât comunismul naşte păduchi, cum ne place să credem, frica din noi, amestecată cu un pic de laşitate, un pic de ticăloşenie, un pic de ipocrizie... Romanul când doreşte să-şi ascundă defectele, face pe deşteptul. Există mai multe parabole, create de romani , pentru a-şi camufla defectele şi viciile.... Astăzi vedem cu toţii la ce ne-a adus această „deşteptăciune". Exemplu: suntem săraci fiindcă suntem proşti, dar suntem proşti fiindcă suntem săraci. Nu-i aşa că suntem deştepţi! Sunt convins că sărăcia noastră vine din frica în faţa unui şefuleţ de doi bani, iar în faţa unui şefuleţ mai mare - să ne prosternăm. Ca să ne treacă frica ori ca să ne căpătuim cu ceva, îi adulăm pe cei mai mari (în grad) ca noi. A...