Shadow

Cartierul Rahova – oameni cu handicap, agresaţi de cei din Ţigănia Mitropoliei și de rechinii imobiliari ai vremii

Franz-DuschekÎn Bucureşti, toţi cei care erau înregistraţi ca fiind „calici“ – oameni cu handicap, orbi, ciungi, betegi, nicidecum persoane zgârcite , primeau câte un ban în fiecare zi, sumă venită de la Visterie, şi erau apăraţi atunci când alţii încercau să le pătrundă în case. Nu de puţine ori au existat poveşti presărate cu omoruri şi chinuri groaznice la care erau supuşi „calicii“, atunci când „ţiganii“ Mitropoliei s-au înmulţit excesiv şi au început să pătrundă în cartierul învecinat, călcându-le locuinţele celor cu handicapDupă ce lucrurile au început să se mai schimbe numele cartierului a fost Podul Caliţei, după cum este consemnat în volumul „Istoria Bucureşcilor“ de Ionnescu Gion. Bătrânii din acea vreme spuneau că în cartierul Rahova avea nenumărate pământuri o femeie pe care o chema Caliţa şi că de aici ar veni noul nume. Cartierul şi-a schimbat numele din Podul Calicilor în Calea Craiovei la presiunile pe care boierii vremii le făceau asupra „Ministerului Instrucţiunei Publice“. Niciunul dintre înstăriţii cartierului nu voia să îi fie numele asociat cu Podul Calicilor, cu atât mai mult cu cât în apropiere se afla, așa cum am spus, şi Ţigănia Mitropoliei..

Leave a Reply

Your email address will not be published.