Shadow

Investitii finalizate cu Fonduri europene la Călimăneşti

florinel-constantinescu-20112015Domnule primar, ce investiţii a reuşit administraţia locală din Călimăneşti să facă în acest an? Care este stadiul lor, ce a fost finalizat şi ce se află încă în derulare? – Am continuat lucrările de modernizare a căilor de acces, a parcurilor şi a traseelor de promenadă din staţiune. Încă de la începutul mandatului meu am planificat anual lucrări de acest tip, pentru care este întotdeauna nevoie de timp şi de mulţi bani. O distribuţie anuală a acestor lucrări a făcut ca o bună parte să poată fi suportate chiar din bugetul primăriei. O altă parte a modernizărilor de acest fel se realizează în cadrul proiectelor cu finanţare europeană, fie că suntem beneficiari direcţi, fie indirecţi, cum este cazul proiectului de modernizarea a reţelei de apă şi de canal. Sunt în derulare asemenea lucrări, în diferite stadii de lucru. Parcurile şi traseele de promenadă vor fi finalizate cu siguranţă foarte curând. Sunt străzi pe care lucrările pot avea durate mai mari din cauza intervenţiilor la adâncimi care necesită, în final, un timp mai lung pentru tasarea terenului, dar nu voi intra în aceste amănunte. În ce stadiu se află proiectele cu fonduri europene? Trageţi speranţe că vor fi finalizate în termen?
– Încă de la începutul toamnei am început să recepţionăm o parte dintre lucrările care aparţin acestor proiecte. Este vorba despre baza sportivă şi de agrement din Jiblea, despre o bună parte din proiectul de dezvoltare a campusului şcolar. Da, sunt sigur că aceste proiecte se vor finaliza în termenul angajat de echipa noastră de la Primărie. Nu trebuie uitate nici o clipă, însă, întârzierile în care am preluat aceste proiecte, aflate într-un blocaj total la începutul mandatului nostru. Nu trebuie uitat pentru a nu se repeta asemenea lucruri, care puteau fi evitate cu mai multă pricepere şi un pic de spirit de responsabilitate.
Pentru noul exerciţiu financiar european aveţi în plan vreun proiect pentru atragerea de fonduri?
– Mai multe. Pe unele le vom porni în perioada următoare, de altele va fi vorba în campania care urmează. Acum aş aminti o temă de preocupare care a fost foarte puternic evidenţiată de Strategia de dezvoltare, adoptată în acest mandat. Este vorba despre dimensiunea turistică a staţiunii noastre, care s-a bucurat de o nouă şi consistentă abordare din partea acestei administraţii şi vom continua la fel şi în următorul mandat. Un proiect de modernizare a căilor de acces preluate recent de Primăriei va fi printre priorităţi. Este vorba de zona de nord-est a staţiunii, de drumurile către Mănăstirea Stânişoara şi de drumul de la Mănăstirea Turnu până la barajul Brezoi, pe malul stâng al Oltului. Avem nevoie de noi orizonturi de investiţii pentru economia locală şi credem că putem contribui la deschiderea acestor orizonturi prin ceea ce putem face noi: căi de comunicaţii moderne, infrastructură. Este numai un exemplu de acţiune din ceea ce ne propunem pentru următorul mandat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *