O tânără uscată, cu sânii lăsați și privirea blajină, scoate dintr-un buzunar o bucată de hârtie și-o despăturește. E scrisul doamnei învățătoare, tras la xerox pentru toți copiii din clasa a II-a, școala Drăgăești-Pământeni.
“1 caiet tip A, 2 caiete dictando, 2 caiete matematică, lipici, bloc de desen, plastilină brună”. Pomelnicul continuă cu un penar, o ascuțitoare și o riglă de 20 de centimetri. Sofia citește și face, cu matematica ei de șase clase, împărțeala. La magazinul lui Laie, lucrurile astea costă ba un leu, ba doi, ba cinci, iar auxiliarele ajung la 40 de lei.
Sofia are 24 de ani și patru copii, unul de țâță, ceilalți de grădiniță și școală. În familiile sărace, educația e un moft. Ca să-ți trimiți copiii la școală sau la grădiniță, uneori trebuie să renunți la mâncare. Soțul tinerei, Leonte, știe treaba asta cel mai bine. Hârtia mototolită înseamnă cinci zile de muncă pentru bărbat.
Sunt așezați pe pat, cu televizorul deschis pe Minimax. Focul pâlpâie subțire în sobă. În jurul lor roiesc cele patru odrasle: Adrian, 1 an și câteva luni, Ionela, 4 ani, Andreea, 6 ani, Gabriela, 8 ani.
– Ne-a zis doamna să venim mâine cu un caiet de română și două de matematică, tună Gabriela.
– Aoleu! Eu ți-am luat decât un caiet de matematică!, tresare Sofia.
– Păi mai trebuie unul! A zis doamna să aducem mâine un caiet de română și două de matematică și cu penarul și cu pixul cu gel. Și culorile oricum le luăm la Laie pe datorie.
– Taci, mă, tăticule, spui și tu la lume că luăm pe datorie, o dojenește Leonte, taică-su, de pe celălalt pat.
