Brăila, oraş multietnic. Brăila este unul dintre oraşele unde şi-au găsit locul multe comunităţi încă din cele mai vechi timpuri

mainiRefugiate din diferite state, prigonite din punct de vedere religios sau pur şi simplu urmaşe ale cuceritorilor de altădată, minoritaţile au găsit un colţ de linişte pe meleagurile brăilene. Cifrele arată că dintr-un total aproximativ de 300.000 locuitori, nu mai puţin de 11.000 sunt ruşi lipoveni, rromi, greci, evrei, maghiari, armeni, turci, germani, ucraineni, bulgari, italieni.Rromii reprezintă principala minoritate la nivelul judeţului Brăila, în proporţie de 1,12% din populaţie. Declaraţi sunt în jur de 6000 de rromi însă neoficial se vorbeşte de peste 20.000 de cetăţeni de etnie romă. Braila avea în 1930 peste 11 mii de evrei, dintr-un total de 66 mii de locuitori, iar acum dacă mai sunt 40 de reprezentanţi ai acestei comunitati în oraşul de la Dunăre. Cei rămaşi sunt în majoritatea persoane în vârstă, urmaşi ai comercianţilor de altădată, care au contribuit semnificativ la dezvoltarea economică a oraşului. Din 14 sinagogi construite la Brăila, în prezent a ramas una singură, Templul Coral, construit în 1865. Potrivit datelor statistice, în Brăila trăiesc aproximativ 100 de maghiari, 25 de ucraineni, 50 de germani, 160 de turci, 18 de armeni, 15 de bulgari, dar si 45 de italieni. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.