Trei copii îmbrăcaţi doar în lenjerie de corp alergau pe iarba din grădinile Trocadero, în Paris, iar puţin mai târziu au început să se scalde în fântâna publică. Copiii erau toţi băieţi, de etnie romă. Mici, cu urechi proeminente şi cu părul ras pe părţile laterale, cel mai tânăr nu aveam mai mult de zece ani. Cel de-al doilea avea un chip frumos, era stăpânit de energie şi afişa o atitudine nervoasă. Avea 12 ani. Iar cel mai mare, aproape 15 ani, mai durduliu şi rotund. Foarte entuziasmaţi, cei trei râd cu zgomot şi se stropesc cu apă folosindu-se de o găleată din plastic. De jur împrejur, mulţi parizieni şi mai ales turişti. Cu toţii aruncă priviri uimite, dezaprobatoare. Nici copii nu se lasă mai prejos şi întorc privirile suspicioase, observând îndeaproape trecătorii. În special genţile lor. La câţiva metri distanţă de copii, un cuplu de tineri chinezi proaspăt căsătoriţi se pozează în faţa sculpturii „La joie de vivre” a artistului francez Léon-Ernest Drivier. Copiii se apropie, aparent timizi. Nu după mult timp, devin batjocoritori. Fără prea multe regrete, unul dintre cei trei aruncă o găleată de apă murdară înspre cuplul neştiutor. Uzi leoarcă, chinezii rămân fără nicio reacţie şi fără niciun cuvânt. Francezii, de asemenea. Apoi, în scenă apare o fetiţă de numai doi ani, în rochie înflorată, împreună cu mama sa, însărcinată în câteva luni. Se aud ba crize de plânsete, ba hohote de râs: romii traversează fântâna şi se îndepărtează fugind în altă direcţie. Se schimbă de chiloţii murdari şi uzi, îi ascund în tufişurile care înconjoară bazinul fântânii şi se îmbracă cu alte haine. Pauza s-a terminat. Operaţiunea „diversiunea“ Alţi minori de etnie romă înaintează pe bulevardul New York. Unul în vârstă de 12 ani, numit Roquet de jurnaliştii publicaţiei franceze, deranjează vânzătorii clandestini pakistanezi din faţa Turnului Eiffel, scrie cu markerul pe gâtul unui adolescent, trezeşte un om fără adăpost care dormea pe o bancă printr-o palmă bine administrată, agresează verbal şi gratuit un copil de aceeaşi vârstă. Cel mai mic ciupeşte de fund o adolescentă care se plimba cu rolele şi braţul unui bebeluş dintr-un cărucior, în timp ce era plimbat de mama lui. Cel mai mare, care avea o afecţiune de vedere, ia de pe drum un skateboard, smulge o clătită din mâinile unui străin, scuipă un cuplu care se afla pe docuri, mai jos. Mai târziu fură bananele unui comerciant ambulant şi arată prada în văzul lumii. Apoi, copii urinează murdărindu-se între ei şi stropind câţiva pietoni care traversau pasajul unde se aflau cei trei.