Shadow

Gospodari în satul lor

sedintaRomii din Valea Seacă și-au făcut ”cadastrul” pe banii Agenției Naționale a Romilor. În acest mod, în 6 luni, pentru 54 gospodării, în care locuiesc membrii minorităţii romilor, s-au întocmit documentatii cadastrale complete.
Ieri, s-a marcat oficial finalizarea proiectului “Intocmirea documentației necesare în vederea legalizării zonelor de locuire a cetățenilor de etnie romă din comuna Valea Seacă, județul Bacău”.
Dacă este cineva curios cum de-am abordat acest subiect, vă spun că, din principiu, salut orice ”intrare în legaliate”. Sunt curios dacă foștii mei concitadini, din Orbic, sunt în regulă cu actele. Ar fi o idee bună pentru ca Nae Butuc, românul ajuns lider al romilor, să își demonstreze eficiența.
N-am priceput dacă romii cuprinși în proiect sunt și proprietari ai terenurilor, de aceea public o parte din comunicat așa cum a fost el conceput de coordonatorii proiectului:Proiectul a fost implementat în judeţul Bacău, Regiunea Nord-Est, în comuna Valea Seacă, sat Valea Seacă în parteneriat cu Asociația pentru o Europă Unită, finanțat prin intermediul Agenției Naționale pentru Romi.
Obiectivul general al proiectului a constatat în punerea în legalitate a terenurilor şi gospodăriilor în care locuiesc membrii minorităţii romilor – un drept, o responsabilitate a fiecărui cetăţean.
Activitățile proiectului au urmărit:
Integrarea socio-economică a membrilor romi, având documente asupra locuinţei în care trăiesc, aceştia pot solicita eliberarea de documente de identitate, documente de stare civilă, fără de care nu ar fi putut să beneficieze de serviciile sociale fundamentale vieţii: educaţie, sănătate, cultură, ocupare. Având documente, pot solicita branşarea la curent electric, situaţie frecvent întânită în comunitatea romă.
S-a redus numărul de gospodării construite fără autorizaţie de construire.
Prin implementarea proiectului, pe lângă atingerea obiectivelor şi a indicatorilor propuşi se va dezvolta un sistem de sprijin pentru persoanele care se vor confrunta cu o problematică similară. Primăriile vor beneficia de o bază de date cu beneficiarii, dar şi cu potenţialii beneficiari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *