Ţigan ca dumneavoastră“

copii vulnerabiliSîmbătă, Crăcănici, Nino şi încă trei puşti au „împrumutat“ adidaşii pentru sală. Am cumpărat anul trecut vreo 60 de perechi pentru stricta lor folosire în sală. Nu de alta, dar marea lor majoritate nu au. Nu este prima dată cînd se întîmplă asta. Cam o dată la două luni mai dispare cîte ceva – adidaşi, tricouri, mingi. Cîteodată lucrurile reapar în urma unei discuţii, cîteodată nu. De-a lungul anilor, lucrînd cu puşti săraci şi foarte săraci care trăiesc în medii care mai de care mai proaste, am învăţat să am răbdare şi să încerc să fac tot ceea ce pot eu ca să îi ajut fără să îi judec sau să renunţ.
M-am obişnuit cu lumea din ghetoul din Ferentari. Şi ei cu mine. Nu a fost uşor, mai ales la început, căci eram suspect. Percepţia despre mine a evoluat încet, de la turnător pentru gabori, oengist care face bani pe spinarea sărăciei din ghetou, diliu (ţăcănit) care se ceartă cu şmecherii ca să trimită copiii la şcoală, pînă la dom’ profesor, domnu’ Valeriu de la club, tac-tu Valeriu (aplicabil pentru o mare parte dintre puşti). Asta cu tac-tu Valeriu mi se pare cea mai tare distincţie pe care am primit-o pînă acum. Şi am o grămadă de tinichele şi de diplome care m-au umplut de glorie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.