Decât nicăieri, mai bine pretutindeni – Ţiganiada, sau ţara pe drumuri

dansUltima premieră a Teatrului Regina Maria, “Ţiganiada”, un spectacol la care au contribuit regizorul Sorin Militaru, dramaturgul Radu Macrinici (câştigător a două premii UNITER) şi coregraful Lorant Andras, a fost una de excepţie, publicul orădean plecând, după aproape trei ore, cu zâmbetul pe buze.
Spectacolul a fost, de fapt, povestea unui nou proiect european eşuat prin care se dorea integrarea romilor în societate. Oficialilor români le este propus un proiect (sub genericul “Arta educă şi taie cheful de ducă”) în care, pe aceeaşi scenă, să evolueze o trupă mixtă de români şi ţigani în spectacolul “Ţiganiada”. Pentru a colabora, românilor li se promite o sumă însemnată de bani, iar ţiganilor o ţară numai a lor. Este ales Teatrul din Oradea, unde actorii, nefiind prea încântaţi de situaţie, le pregătesc ţiganilor o primire de zile mari. Personalizarea spectacolului a fost una care a ridicat gradul de amuzament, prima constatare a ţiganilor fiind una legată de aurul de pe tavanul şi pereţii teatrului orădean pe care se gândeau cum să îl “ciordească”. De fapt, imediat ce şatra intră în teatru, pe parcursul discuţiilor pe care ţiganii le poartă între ei, membrii comunităţii lor tot pleacă şi se întorc pe scenă, ba cu câte un stingător furat de pe holul teatrului, ba cu câte un reflector, iar Parpandel (asemeni ţiganilor pe care îi întâlnim prin localurile orădene), încearcă să le vândă spectatorilor parfumuri “originale”. Actorii teatrului orădean le pregătesc ţiganilor o piesă specială, în care ei, fără să îşi dea seama, îşi joacă propriile roluri. Dezbaterea despre viitoarea ţară este aprinsă. Unul dintre ţigani simte mâncărime în mâna stângă, şi spune “Furi nu furi, vremea stângii trece!”, altul spune “Eu dacă nu fur mă simt vinovat”, prin urmare ajung la concluzia că viitorul stat ar trebui să fie unul fără poliţie şi fără justiţie. Nu ajung însă la un consens în ceea ce priveşte preşedintele noii ţări. “Am visat că eram perşedinte la Coltorceni şi voi mă suspandaţi… de picioare”, spune unul dintre ţigani. “Trebuie să lăsăm să decide aligatorii”, spune un altul. Spiritele se încing când ajung la discuţia despre bani. “Buget… deci exist”, afirmă unul dintre şefii şatrei. În scena de final, oficialilor români şi celor europeni le sunt furate până şi hainele de pe ei, iar regizorul teatrului orădean, cel care trebuia să pună în scenă “Ţiganiada”, este salvat de la moarte cu un leac ţigănesc. Concluzia: “Mai bine pretutindeni, decât nicăieri. Praful de pe drum şi căruţa, asta este ţara noastră, a ţiganilor”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.