Ce stim noi despre tiganci? Pai, e simplu: fac vraji, poarta fuste, sunt focoase, imputite, sirete, danseaza bine, sunt necioplite, fac multi copii, sunt opulente, insistente, atente.
Dar oare cate femei rome cunoastem? Sunt ele reprezentative pentru intreaga populatie de femei rome din Romania? Putin probabil.
Si asta pentru ca, daca ne uitam la cifre, e destul de relevant. In Romania, mai bine de doua treimi dintre romi nu isi recunosc identitatea etnica. Prin urmare, desi banuim (sau nu) ca tanti Luminita de la ghiseul de bilete RATB este de etnie roma, nu vorbim despre asta. Ea nu e ca majoritatea tigancilor. Se spala, munceste, plateste taxe, nu zgarie retina. Prin urmare, nu e tiganca. Nimic mai gresit.
Un studiu realizat de Agentia Impreuna arata ca majoritatea femeilor rome ocupa pozitii in domenii precum salubritate, serviciile medicale, confectii, invatamant, muzica sau teatru. Sunt femeile invizibile pe langa care trecem fara sa le observam. Si asa ar trebui sa fie. Numai ca mintea noastra percepe doar ce e in afara normalului nostru, ce e altfel, ce sare in ochi. Si asta e ce retinem.
Va propunem un exercitiu. Sa incercam sa vedem dincolo de fustele crete, mijindu-ne ochii pentru a vedea femeile rome invizibile. Va prezentam cateva dintre ele. Cititi povestile lor de viata, fara perdea.
Un prim exemplu este Daniela Vaduva, asistenta medicala.
“Mama mea nu are decat opt clase, tatal meu cinci si a terminat cursurile dupa aceea, in timp. Le-a facut la fara frecventa ca sa poata obtine si el diploma de opt clase. La sase ani si doua zile am plecat la scoala. Mama mea a preferat sa castig un an, decat sa il pierd. Am inceput scoala in banca a doua, acolo m-a asezat doamna invatatoare impreuna cu o fetita care era vecina cu mine. Eram prietene bune. Nu am simtit acea discriminare pe care probabil alti copii au simtit-o. Nu am fost niciodata marginalizata in timpul scolii. Ar trebui sa fiu ipocrita sau sa mint daca as spune ca am fost discriminata, data la o parte. Probabil pentru ca eram un copil constiincios, imi placea sa invat, nu lipseam de la scoala. Am terminat liceul la zi, foarte bine, pentru ca la fel ca si in scoala generala, am avut ambitie sa invat, desi greutatile de liceu au fost mult mai mari, tinand cont ca aveam patru frati si ca din clasa a zecea m-am casatorit. Tatal meu facuse in asa fel incat ma casatorise. Fiind o casatorie aranjata, nu am avut voie sa zic nimic si a trebuit sa urmez pasul indicat. Dar singurul lucru pe care l-am dorit a fost sa merg la scoala.”
Roxana Marin este profesoara de limba engleza si preda la Liceul George Cosbuc din Bucuresti. Roxana constituie un model, nu o exeptie, numarandu-se printre acele femei rome a caror poveste de viata demonstreaza ca imaginea negativa despre reprezentantele acestei etnii este promovata pe nedrept si continua sa lezeze pe multe dintre acestea.
Roxana s-a nascut in 1968 la Bucuresti. Dupa numai o saptamana a fost dusa de mama ei la Budesti, in Calarasi, in comunitatea de unde provenea familia ei, o comunitate sedentarizata dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial, prin improprietarirea soldatilor romi care au luptat in Armata Romana.