Actrița Mihaela Drăgan (29 de ani) este de origine romă, dintr-o familie de lăutari de prin părțile Buzăului. A început patru facultăți și a terminat două. Putea să plece la Barcelona, avea un viitor în teatrul expresionist, dar a preferat să rămână în România. Are un vis de împlinit.
A dat de trei ori la UNATC și nu a intrat niciodată, a urmat, ca atare, o facultate de “viitor”, ceva cu relații internaționale, apoi un an de actorie la Cluj-Napoca. A renunțat la amândouă .S-a întors din Ardeal în capitală, a făcut limbi străine, spaniolă și rromani, la Universitatea din București și, în sfârșit, actoria la o altă universitate.
A jucat la Teatrul “Logos”, un teatru de avangardă din București, și-a rupt și piciorul în acrobațiile pe care le făcea acolo, apoi a început să practice un teatru angajat, vorbind deschis despre problemele contemporane ale romilor, în spectacole ca “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”.
Spectacolele ei, care abordează teme precum căsătoriile timpurii în rândul comunității rome, evacuările unor familii de romi din zona Rahova-Uranus și sexualitatea femeilor rome, au cunoscut imediat succesul în teatrul independent românesc, ba chiar dincolo de granite.
Încurajată de reușite, a început să lupte pentru primul Teatru al Romilor din istoria României. Este încă la început, a înființat o trupă de actrițe rome, “Giuvlipen” și, de pe scenă, pledează pentru cauza feministă. A fost, pentru scurtă vreme, și prezentatoare a unei emisiuni dedicată romilor, la Televiziunea Națională.
În festivalul international de teatru “Caleido”, primul din România consacrat diversității etnice, desfășurat în această toamnă la București, spectacolele Mihaelei Drăgan au fost cap de afiș și s-au jucat cu sala plină la Green Hours.