Urmele ei au rămas întipărite în sufletul meu

gipsy_girl1S-a întâmplat chiar ieri. Micuți, cam murdari, dar conștienți de starea lor materială, se jucau pe străzile orașului. „Vinovații“, după cum le spunea lumea, erau absorbiți de becurile și instalațiile puse pentru Crăciun. Visau la dulciuri, pomul veșnic verde și haine calde, asta v-o spun sigur. Iubiți mai mult de animalele părăsite decât de oamenii ce-i acuzau din priviri. Cea mai mare dintre ei, să fi avut vreo 7-8 ani se opri din jocul lor și se așeză pe o bancă, când văzu un câine schiopătând spre ea. Micuța, cu niște ochi sclipitori, albaștri intens, sumar îmbrăcată, într-un fâș subțire și o bluză cu mânecă subțire, întruchipa parcă un înger de pe altă lume, venit aici să vindece rănile lumii. Ea a luat cu grijă, în mânuțele înghețate, cățelușul zgribulit și șchiop…Apoi, mi-e greu să vă descriu gestul ei…și-a dat jos fâșul și l-a înfășurat pe câine. În mintea mea au trecut atunci cele mai surprinzătoare gânduri:„Câți dintre noi am face asta? Câți ne-am da haina jos, nu pentru un câine, ci pentru un om?“ Ei, în momentul acela nu mai era loc de cuvinte, era doar un gest protector, de ocrotire, de apropiere și atât. Cuvintele erau de prisos. Pentru cățel ea era întruchiparea îngerului păzitor. M-am oprit din drum, și mă uitam ca o smintită la ea și la câine. Nu știam care poartă grijă cui. I-am întins câțiva bănuți din buzunar și i-am spus să vină în următoarea zi în centru să-i aduc niște hăinuțe. Mi-a răspuns un bine mai mult șoptit decât zis. În următoarea zi, doar câinele ei, cu lăbuța bandajată își căuta ocrotitoarea. Ea probabil s-a pierdut între cele două lumi, între rai și pământ. Însă urmele ei au rămas întipărite în sufletul meu. Niște urme adânci, adânci și suspendate parcă de divinitate pe acest pământ.

Leave a Reply

Your email address will not be published.