Tineri rromi de succes, prezenți în Parlamentul European

ParlamentContează mai puţin cine eşti, de unde vii şi care este trecutul tău, câtă vreme ai o şansă la educaţie şi înţelegi că numai prin munca ta îţi poţi depăşi condiţia. Aceasta a fost una dintre concluziile evenimentului « Roma Youth Empowerment », organizat miercuri, 11 noiembrie, în Parlamentul European, de către europarlamentarii Daciana Sârbu, Viorica Dăncilă şi Damian Drăghici. Scopul acţiunii a fost acela de a arăta că percepţia asupra comunităţii rome trebuie construită pornind de la exemple de succes din rândul minorităţii.

Nicole Barr, o adolescentă din Marea Britanie, care la doar 12 ani a reuşit un rezultat uimitor la unul dintre cele mai dificile teste de inteligenţă din lume (cu un scor de 162 de puncte la testul Mensa se plasează peste scorurile înregistrate de Albert Einstein si Stephen Hawking), Miroslav Angelov, un viitor cardiolog de origine bulgară sau Laszlo Jakab, tânăr absolvent al unui master la prestigioasa Universitate Central Europeană, reprezintă doar câţiva dintre tinerii care ar putea influenţa pozitiv imaginea oricărui grup etnic din lume. « Vreau să studiez medicina şi să salvez oameni. Visul meu este să găsesc un leac pentru o boală incurabilă. Oamenii, când aud acum cuvântul « cancer » se gândesc că este sfârşitul. Vreau , ca peste ani, să ştie că există un leac », a spus Nicole Barr, dezvăluindu-şi astfel visul.
La rândul său, Ivan Ziga, un rom slovac de 27 de ani, a arătat că schimbarea situaţiei romilor presupune în primul rând implicarea cât mai intensă a comunităţii însăşi în tot acest proces, « renunţarea, indiferent de obstacole, nefiind una dintre opţiuni ». « Îmi doresc să ma dezvolt profesional şi să lupt pentru drepturile romilor, în special pentru accesul lor la o educaţie de calitate » a spus Elena-Alexandra Vidraşcu, o tânără băcăuancă de etnie romă, studentă în anul I la Romani-Engleză, în cadrul Universităţii Bucureşti.
Problematica romă trebuie să ocupe un loc prioritar pe agenda europeană.

Leave a Reply

Your email address will not be published.