Povestea unui elev de 17 ani dintr-un sat braşovean a fost subiecte de presă pentru un ziar nemţesc. Jurnaliştii au venit în România pentru a cunoaşte copilul mult prea chinuit de soartă.Jurnaliștii de la săptămânulul german Die Zeit au realizat un amplu reportaj în comuna Budila din județul Brașov. În centrul atenției este un tânăr de 17 ani, de etnie rromă, Petrică. Petri, așa cum îl numesc nemții, este singurul din Budila care are șansa să obțină diploma de bacalaureat în acest an.
„În dimineața de dinaintea primului examen, Petri s-a așezat în genunchi în fața patului și s-a rugat. A cerut sprijin divin pentru a găsi răspunsurile corecte. A rostit rugăciunea în șoaptă, că să nu își trezească fratele cu care împarte patul și nici pe ceilalți doi care dorm în patul alăturat. Tatăl lor părăsise casa înainte să se crape de ziuă. Lucrează la o firmă de salubrizare”, scrie Die Zeit.
Mama îl îmbrățișează înainte de despărțire. „Ești un băiat deștept și o să reușești”, îi șoptește ea.
„Petri aparține minorității rrome din Budila, un sat din România, aflat la marginea Carpaților. Cele mai multe căsuțe din sat au peste o sută de ani. Strada Principală este străbătută de un pârâu plin de sticle de plastic și de căruțe trase de cai. Fiecare al treilea locuitor este minor. Puțini își încheie studiile, și mai puțini frecventează o școală din orașul Brașov. În ultimii ani o singură persoană a dobândit diplomă de bacalaureat. Ea este acolo, unde Petri visează să ajungă, la universitate”, notează Die Zeit, citata de mariustuca.ro.
Mama lui a știut tot timpul că este un copil special. „Încă de la grădiniță era avid de cunoaștere, de aceea l-am trimis cu un an mai repede la școală. Nu vreau să își câștige existența la tăiat lemne în pădure”, spune ea.