Originea ţiganilor a suscitat interesul istoricilor, specialiştii arătând că această etnie există încă din timpul Imperiului de Răsărit, în secolul XI, când bizantinii au adus mai multe mii de robi din Siria. Ulterior, de la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei. Odată cu ultimele invazii mongolice s-au ivit şi ţiganii. “Tătarii care veneau de prin stepele asiatice şi ruseşti au târât cu ei acest popor care le-a servit drept robi. În vârtejul cuceririlor, tătarii au întâlnit ramura de ţigani care apucase spre Nord şi au pus stăpânire pe ea, fără vreo greutate. Ţiganii s-au arătat credincioşi noilor stăpâni şi foarte umiliţi, spune în studiile sale istoricul George Potra. Practic, se confirmă faptul că drumul pe care s-a infiltrat ţiganii în principatele române coincide cu drumul năvălirilor romane, istoricul Nicolae Iorga fiind unul dintre susţinătorii acestei idei. În principatele române, ţiganii au intrat în robia celor bogaţi, iar ei au fost împărţiţi în trei categorii: ţigani domneşti, ţiganii mănăstireşti şi ţiganii boIerestiLa 1850, în Moldova şi Ţara Românească locuiau un sfert din ţiganii din Europa, adică peste 200.000. Din acest motiv, pe 20 februarie 1856, după un proces îndelung pornit de Mihail Kogălniceanu în anul 1837, au fost eliberaţi din sclavie ultima categorie de robi ce aparţineau proprietarilor particulari. Dezrobirea romilor a fost promulgata prin ”Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Romanesc” de domnitorul Barbu Ştirbei, pe baza unui text intocmit de Petre Mavrogheni si Mihail Kogalniceanu.
