Ţiganii întâlniţi de călătorii care au vizitat ţările române le-au stârnit acestora impresii profunde. O mulţime de relatări despre modul de viaţă al nomazilor din Transilvania, Muntenia şi Moldova le prezintă modul de viaţă exotic, pentru aşteptările străinilor care au scris despre ei. Călăii de la curtea domnească Una dintre slujbele acordate ţiganilor era cea de călău. O relatare a cronicarului Miron Costin, despre domnia lui Ştefan Tomşa în Moldova, arăta asprimea cu care domnitorul din secolul al XVII-lea se purta faţă de boieri şi faptul că acesta îşi angajase un ţigan drept călău. Boierii potrivnici domnitorului erau ucişi cu sânge rece. „Tomşa avea dreptul să-i omoare deoarece se ridicaseră împotriva domniei. Miron Costin povesteşte de călăul lui Tomşa, „un ţigan.. gros şi mare la trup”, care de multe ori striga domnului, arătând la boieri: Doamne, s-au îngrăşat berbecuţii, buni sunt de înjunghiat? Ştefan vodă, la aceste cuvinte, râdea şi dăruia bani ţiganului”, se arată în Istoria Românilor, de Constantin Giurescu (1944). Gaborii şi-au luat numele de la principele Gabriel Bethlen Principele transilvan Gabriel Bethlen era poreclit „ţiganul”, din cauza tenului închis la culoare. Unii istorici susţin că termenul „gabor”, folosit şi cu înţelesul de ţigan, provine din asocierea acestuia cu numele principelului din secolul al XVII-lea, cel care i-ar fi eliberat pe ţigani din robie. În semn de recunoştiinţă, ţiganii au preluat şi numele de gabori. Asemănaţi cu arabii În secolul al XVII-lea, cronicarul sirian Paul de Alep, care a călătorit în teritoriile române, relata despre arabii erau dispreţuiţi de români din cauza asemănării lor cu ţiganii. „Şi românii cred că toţi locuitorii ţării noastre seamănă cu aceşti robi negri sau cu aceşti slujitori. Din această cauză noi suntem dispreţuiţi de ei”, afirma Paul de Alep, citat în „Călători străini despre Ţările Române”, volumul VI, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică (1976). Ţiganii de la mănăstiri Multe dintre mănăstirile românilor, din secolul al XVII-lea, au fost ridicate cu ajutorul ţiganilor robi. Mănăstirile dispuneau de aceştia, iar unele aveau sute de robi. Mănăstirea Caşin ar fi fost ridicată cu ajutorul a peste 800 de lucrători dintre ţiganii robi ai ţării. Şi mănăstirea Argeşului avea locuinţe unde trăiau, ca robi ai mănăstirii, familiile de ţigani. Mănăstirea Cozia avea 1.000 de robi ţigani, afirma Paul de Alep. Aveau muzica în sânge Ţiganii erau văzuţi ca personaje cu înclinaţii artistice, scria Aurelie de Soubiran Ghica, la sfrşitul secolului al XIX-lea.
