Sinuciderea unui detinut roman intr-o inchisoare din Italia a provocat, se pare, bucuria gardienilor din penitenciarul respectiv, situatie care a atras atentia Ministerului Afacerilor Externe de la noi.
Dupa ce angajatii inchisorii au postat pe Facebookmesaje precum “un roman mai putin” si “altii sa ii urmeze exemplul”, reprezentantii MAE au catalogat comentariile drept “inacceptabile”, intr-un raspuns la o solicitare Ziare.com.
Gardian al unui penitenciar italian, dupa sinuciderea unui roman: Unul mai putin. Altii sa urmeze exemplul
“Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei Romaniei la Roma, a intreprins deja, in regim de urgenta, demersurile necesare pe langa autoritatile italiene competente – Ministerul Justitiei si Administratia Penitenciarelor – pentru a transmite pozitia partii romane in sensul ca asemenea comentarii – care incita la manifestari xenofobe si dauneaza convietuirii dintre italienii si romanii din Italia, cu potential cert de a afecta majoritatea cetatenilor romani, bine integrati in societatea italiana – sunt inacceptabile”, au precizat oficialii ministerului.
MAE a mai sustinut ca “majoritatea cetatenilor romani nu trebuie sa fie afectata de faptul ca unii dintre acestia, cazuri cu adevarat singulare, comit fapte antisociale”.
Infractionalitatea nu are cetatenie
De asemenea, Ministerul de Externe a solicitat autoritatilor italiene sa trateze individual fiecare caz in care este implicat un cetatean roman, evitandu-se orice generalizare. “Infractionalitatea nu are cetatenie”, le-au spus diplomatii romani oficialilor din Italia.
In urma unei investigatii demarate in acest caz, 16 angajati ai Penitenciarului Opera de la periferia orasului Milano au fost suspendati din functii.
Comentarii jignitoare in Italia, dupa sinuciderea unui detinut roman: Ce masuri s-au luat
Intrebati daca masura este suficienta sau se impune si aplicarea altor sanctiuni, reprezentantii MAE au declarat ca “apreciaza reactia prompta a autoritatilor italiene care au demarat o ancheta privind comentariile postate pe contul de Facebook al Aliantei Sindicatelor Politiei Penitenciare, si implicit au dispus luarea masurilor care se impun in astfel de cazuri”.