Romo Sapiens, care vorbeşte despre discriminarea romilor în societatea românească şi problemele de integrare în cea germană, este a doua colaborare a Alinei Nelega cu Réka Kincses – ele fiind coautoare ale textului şi coregizoare şi la Double Bind, spectacolul despre relaţiile interetnice din Tîrgu-Mureş produs anul trecut de Naţionalul local. Chiar dacă procesul de lucru la cele două producţii a fost asemănător în multe puncte (un timp de lucru extins, dezvoltarea pornind de la improvizaţii, inexistenţa unui text scris anterior), Double Bind foloseşte elemente de devising inexistente în Romo Sapiens (multe momente din spectacolul despre unguri şi români sînt construite pornind de la actori, iar autoreferenţialitatea joacă un rol important).
Trebuie spus şi că Double Bind şi Romo Sapiens sînt primele abordări ale unor practici documentare (inclusiv tehnica verbatim – reproducere a textului respectînd modul în care a fost el redat de intervievat) pe teme sociale în creaţia de dramaturg şi regizoare a Alinei Nelega, ca şi prima ei colaborare coauctorială – ceea ce, în plan direct, are un efect vizibil asupra limbajului scenic, epurat, mult mai direct, cu o scriitură mult mai puţin vizuală şi mai „concretă“. Iar spre deosebire de Double Bind, spectacolul despre discriminarea romilor e construit mai puţin pe o negociere şi mult mai mult pe expunerea cumulativă a unei multitudini de feţe ale intoleranţei.
Rezultat al unei coproducţii internaţionale, Romo Sapiens are în distribuţie actori germani, români şi romi, fiind vorbit în cele trei limbi respective, cu o distribuţie interesantă a utilizării lor (actorii romi joacă şi-n română, şi-n romani; există o scenă, despre un curs introductiv de germană, în care limba participanţilor la curs nu are nici un rol, tocmai pentru că în centru se află un eşec de comunicare). Astfel, germana e limba „ajutorului“ şi a inaccesibilei birocraţii, o limbă a străinului bine intenţionat, dar care se loveşte invariabil de ratarea propriului avînt voluntarist, romani e limba identităţii asumate, iar româna (atunci cînd nu e idiomul funcţional de comunicare) – limba unui Celălalt mereu potenţial opresor. Iar această lectură din unghiul funcţionării diverselor niveluri lingvistice e posibilă în primul rînd datorită paradoxului acestui spectacol: el e făcut din perspectiva personajelor rome, însă acestea au, în acelaşi timp, o capacitate limitată de a-şi crea propriile realităţi şi contexte (de agency, cum spun anglo-americanii); sînt, mai degrabă, constrînşi la reacţie decît generatori ai acţiunii.
