Favorit pentru un nou mandat, primarul Timişoarei pică testul de integritate al PNL din cauza „ţiganilor”

primar tmPorunca a 7-a din Decalogul liberalilor se referă la „Atitudini discriminatorii”. Astfel, cel care va candida sub sigla PNL trebuie „să nu fi avut declaraţii sau atitudini rasiste, şovine, xenofobe sau discriminatorii constatate prin hotărâri definitive”. Iar dacă actualul primar al Timişoarei, favorit clar pentru un nou mandat, îndeplineşte până acum toate celelalte criterii, Nicolae Robu pică testul de integritate al PNL din cauza punctului 7, edilul fiind amendat de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării pentru o postare despre „modernizarea ţiganilor”, pe Facebook. Sancţiunea a fost menţinută de o sentinţă a Curţii de Apel Timişoara, rămasă definitivă după ce Robu a renunţat să mai continue procesul într-o fază superioară. În ciuda sentinţei definitive, Nicolae Robu consideră că punctul 7 al listei cu criterii de integritate nu i se aplică pentru că „altul este spiritul, fiind vorba de procese pe această temă deschise în urma unor plângeri penale”. Preşedinte al PNL Timiş şi vicepreşedinte la nivel naţional, Nicolae Robu a spus că punctul 7 va fi reformulat. „Textul în ansamblu va fi reformulat pentru a nu rămâne loc de controverse pe interpretări. Nimeni nu a avut în vedere afirmaţii ironice, în mod clar nefăcute la adresa unei categorii etnice, ci la adresa unor indivizi, pentru năravurile lor, nu pentru etnie”, a precizat Robu pentru „Adevărul”. „Ar fi culmea culmilor ca eu să nu fiu agreat ca şi candidat al PNL pe motiv că m-am luat de câţiva ţigani, şi nu etnie, în ansamblul lor şi i-am ironizat  în privinţa contribuţiilor lor la bugetul de stat care sunt mult mai mici decât averile pe care le au. Dacă o astfel de atitudine sarcastică câtorva indivizi, nu a etniei în ansamblul ei, ce să mai discutăm. Nu am nicio nelinişte”, a spus Robu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.