Shadow

Day: February 21, 2016

SCRISOAREA UNEI FEMEI RROME ADRESATA ZIARULUI VOCEA ROMILOR

SCRISOAREA UNEI FEMEI RROME ADRESATA ZIARULUI VOCEA ROMILOR

Eveniment
“Azi mă voi ierta. Cred că numai așa voi putea merge mai departe. Mă voi ierta pentru că am obosit să mă condamn atât de mult și de aspru pentru tot ceea ce am făcut și pentru ce nu am făcut. Am fost cel mai dur judecător al meu. Și între timp am ajuns să fiu propriul meu călău. Ajunge! M-am condamnat destul pentru greșeli, pentru vorbe spuse la nervi, pentru că am rănit oameni care nu au meritat. M-am condamnat pentru toate promisiunile pe care nu le-am respectat. M-am condamnat pentru ceea ce am fost și pentru că nu am reușit să fiu mereu cine mi-am dorit să fiu. M-am condamnat pentru nefericirea mea și a altora și mi le-am asumat. M-am condamnat pentru ceea ce nu am spus și nu am făcut la momentul potrivit, pentru drumuri abandonate și pentru că nu am avut curaj să îmi ascult inima. M-a...
Doar Băluţă la VAIDEENI

Doar Băluţă la VAIDEENI

Actualitate
După un şir lung de mandate în care administraţia din Vaideeni a fost interesată de orice altceva doar de dezvoltarea comunei nu, a venit la primărie Daniel Achim BĂLUŢĂ! Tânărul edil din Vaideeni a făcut în patru ani ce nu au făcut alţii în 12. Este exact omul de care are nevoie comuna montană pentru dezvoltarea infrastructurii şi a turismului. Redacţia noastră nu numai că îl susţine pe Băluţă pentru un nou mandat dar îi avertizează pe cei care vor încerca să-l denigreze în campanie prin mijloace neortodoxe că va face tot posibilul să îi prezinte pe contracandidaţii lui cu feţele lor adevărate şi neştiute. Dacă ar avea bun simţ nimeni din Vaideeni nu ar candida în această vară împotriva lui Dani Băluţă!
LA DOAR 19 ANI, CEA MAI FRUMOASA TIGANCA DIN ROMANIA A FOST ANGAJATA IN PARLAMENTUL EUROPEAN!

LA DOAR 19 ANI, CEA MAI FRUMOASA TIGANCA DIN ROMANIA A FOST ANGAJATA IN PARLAMENTUL EUROPEAN!

Eveniment
La doar 19 ani, Perla Scripcariu, o tânără de etnie romă din Botoşani a ajuns să lucreze în Parlamentul European, la Bruxelles, ca şi consilier la un cabinet europarlamentar. Tânăra a cărei poveste a fost prezentată pe adevărul.ro a luptat de mică cu greutăţile şi prejudecăţile, dar a reuşit să termine cu brio un liceu de elită, Colegiul Naţional „A.T. Laurian” din Botoşani, să promoveze Bac-ul cu o notă mare şi în cele din urmă să fie dorită de cinci universităţi din Marea Britanie. Deşi provine dintr-o etnie de multe ori blamată, abandonată la naştere de propria mamă, Perla a crescut sub oblăduirea unei mătuşi tot de etnie romă şi a reuşit să înfrângă prejudecăţile, atrăgând prin succesul şi atitudinea ei atenţia europarlamentarului PNL Dan Buda. Acesta spune că, după ce a citit articol...