Shadow

Iarna pe uliţă, varianta cartierului romilor din Josenii Bârgăului

saraciPe uliţa din cartierul Prunduri, din localitatea bistriţeană Josenii Bârgăului, s-a aşezat astăzi neaua, ascunzând mizeria şi gunoaiele aruncate de-a valma de cele peste 150 de familii care zi de zi îşi trăiesc drama într-un colţ uitat de lume.Nu au nici după ce să bea apă, copii sunt mai mult goi decât îmbrăcaţi, iar singurele cuvinte pe care le rostesc sunt de fapt strigăte de disperare după ajutor. Aşa au fost învăţaţi, din tată în fiu, să stea la mila oamenilor şi a autorităţilor.
Bordeiele în care trăiesc romii din Josenii Bârgăului sunt demne de Evul Mediu. În cămăruţele mici, insalubre, pline de purici şi păduchi, trăiesc şi câte opt-zece oameni, iar noaptea se cuibăresc între ei şobolanii, care găuresc pereţii făcând loc vântului să şuiere printre scânduri.
“Suntem necăjiţi din cale-afară. Nu am unde să mă duc să fac rost de bani sau de lucru. Stăm aici de patru ani, dar tot în zonă am stat, că suntem băstinaşi, dar de când ne-am luat ne-am făcut căsuţa asta. Noi suntem la părinţi 13 fraţi, vă gândiţi din 13 fraţi ce să ne dea părinţii, că averi, palate nu au cum să ne dea”, spune o femeie.Nu au nici după ce să bea apă, copii sunt mai mult goi decât îmbrăcaţi, iar singurele cuvinte pe care le rostesc sunt de fapt strigăte de disperare după ajutor. Aşa au fost învăţaţi, din tată în fiu, să stea la mila oamenilor şi a autorităţilor.
Bordeiele în care trăiesc romii din Josenii Bârgăului sunt demne de Evul Mediu. În cămăruţele mici, insalubre, pline de purici şi păduchi, trăiesc şi câte opt-zece oameni, iar noaptea se cuibăresc între ei şobolanii, care găuresc pereţii făcând loc vântului să şuiere printre scânduri.
“Suntem necăjiţi din cale-afară. Nu am unde să mă duc să fac rost de bani sau de lucru. Stăm aici de patru ani, dar tot în zonă am stat, că suntem băstinaşi, dar de când ne-am luat ne-am făcut căsuţa asta. Noi suntem la părinţi 13 fraţi, vă gândiţi din 13 fraţi ce să ne dea părinţii, că averi, palate nu au cum să ne dea”, spune o femeie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.