Maneaua este unul dintre genurile muzicale despre a cărui apariţie, dar mai ales expansiune, numeroşi muzicologi au realizat studii şi au venit cu explicaţii aparte. Considerată, în special de intelectuali, ca fiind un gen decadent de muzică, mai ales din cauza versurilor simpliste pe care le are, maneaua a cunoscut, începând cu anii 2000, o popularitate incredibilă în rândul populaţiei din România. Şi nu numai. Muzicieni străini foarte cunoscuţi în lumea internaţională a muzicii s-au arăta şi ei interesaţi de acest gen muzical, unii dintre ei – cum este Goran Bregovici, realizând şi duete cu manelişti cunoscuţi din ţara noastră. În 2010, reprezentanţi ai Muzeului Ţăranului Român realizau un studiu în care încercau să explice celor interesaţi de acest gen muzical de unde provine şi, mai ales, ce înseamnă în zilele noastre cuvântul „manea”. Potrivit studiului amintit, această denumire a apărut pentru prima dată într-o scriere modlva de la mijlocul secolul al XIX-lea. Pe atunci, ar fi desemnat un cântec de dragoste turcesc. „Maneaua este cântată la «chefuri » de muzicanţi ţigani sau de boieri, din voce şi tambur. Cândva forţaţi să adopte la curţile lor muzica turcească iar apoi grecească, boierii rămăseseră ataşaţi de amândouă, chiar şi după ce coerciţia dispăruse. Singura mărturie privitoare la maneaua secolului 19 este o piesă în notaţie psaltică (rescrisă mai târziu în notaţie lineară), al cărei original datează din 1880 (fiind consemnat în paginile finale ale volumului Euterpē, publicat cu 50 de ani în urmă)”, se precizează în studiu amintit, la care, potrivit reprezentanţilor Muzeului Ţăranului Român au lucrat Anca Giurchescu, Margaret Beissinger, Victor Stoichiţă, Costin Moisil, Florin Iordan, Mirela Radu şi Speranţa Rădulescu.
