Cred că-i primul oficial american ajuns vreodată pe dealurile pe care romii şi-au făcut nişte bordeie pe care mai târziu le-au numit case, alcătuire pe care nu se ştie cine a botezat-o Hetea. Pe vremuri era periculos să calci pe-acolo, o mai făceau jurnaliştii în căutarea unui reportaj de culoare, dar poezia nu mai locuia demult la Hetea, plecase odată cu apariţia mizeriei extreme, a promiscuităţii, sărăciei, bolilor, hoţiei, indiferenţei autorităţilor comuniste. Poezie însemna la Hetea copii înfometaţi, de tip Sahel, părinţi care trăiau de pe urma copiilor ăstora, ori erau nevoiţi să fure pentru a trăi – de locuri de muncă nu prea putea fi vorba. Lucrurile nu s-au schimbat în bine imediat după Revoluţie, când pierise şi bruma de autoritate a fostei Miliţii, iar satul Hetea devenise nefrecventabil. Romii de-acolo erau folosiţi din patru-n patru ani de toţi cei care umblau după voturi. În campaniile electorale era sărbătoare şi pentru ei, primeau pachete cu alimente şi haine, iar Primăria Vâlcele plătea ajutoare sociale în neştire… Votul e vot indiferent de unde vine şi indiferent de preţ, nu?! Nu e nici acum o noutate acest „modus operandi”!
Încet-încet, autorităţile locale au cedat iniţiativa unor ONG-uri care au decis să se ocupe de viaţa romilor din Hetea altfel decât o făcea statul român sau administraţia locală prin reprezentanţii din teritoriu. Aşa au apărut la Hetea, dar şi în satele Întorsurii Buzăului, programe precum „Fiecare copil în grădiniţă”, program de interes naţional pentru copiii din familii sărace, adoptat la nivelul judeţului Covasna de Asociaţia OvidiuRo prin doamnele Leslie Hawke şi Maria Gheorghiu, cofondatoare ale acestei Asociaţii. Prin acest program, familiile de romi şi români din familii extrem de sarace
