
Atac cu o bâtă, uniformă ruptă şi lovituri cu pumnul
Săptămâna trecută, pe 11 mai, printr-un apel la 112, Poliţia a fost sesizată de un scandal în cartierul de romi Schinărie din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa. La faţa locului s-au deplasat doi poliţişti, unul de la Păltinoasa şi unul de la Valea Moldovei, arondaţi Secţiei Rurale de Poliţie Păltinoasa. Cea care a sunat la 112, avea să se stabilească ulterior, a fost chiar mama tânărului în vârstă de 21 de ani care a devenit agresor. Profitând de întuneric, un tânăr s-a apropiat cu o bâtă de lemn de poliţişti şi a încercat să-l lovească pe unul dintre ei. Agentul a parat lovitura şi a încercat, alături de coleg, să-l imobilizeze pe bărbat. În scandal a intervenit şi mama agresorului, care i-a rupt uniforma de serviciu agentului. La scurt timp, unul dintre agenţii de poliţie a fost lovit cu pumnii în zona capului şi a fost trântit la pământ. Agresorul a reuşit să scape din mâinile celor doi poliţişti şi a fugit.
Agentul de poliţie a formulat plângere penală pentru infracţiunea de ultraj, depunând la dosar şi un certificat medico-legal care atestă că a suferit leziuni care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale.