Joi dimineață a avut loc la Cannes vizionarea de presă a filmuluiBacalaureat, scris și regizat de Cristian Mungiu, film aflat în cursa pentru Palme d’Or 2016. Filmul urmărește tribulațiile sufletești ale unui tată (Adrian Titieni) care încearcă să-și mențină fiica (Maria Drăguș) pe drumul către studii universitare departe de țară, la Londra, acum că un accident întâmplat chiar în preajma examenului ei de Bacalaureat le dă viața peste cap.
Mungiu își plasează povestea într-un oraș de provincie, în zilele noastre, fiind interesat de evoluția relației dintre tată și fiica lui, în condiții dintre cele mai dure.
Vineri, 20 mai, o cunoșteam pe Maria Drăguș, cu ocazia unui interviu/press junket ce a avut loc în Salon des Ambassadeurs, la cel de-al treilea etaj al Palatului Festivalului de la Cannes. A fost interesant să fiu la masă cu jurnaliști asiatici și europeni – provenind din Ungaria, Spania etc.
Cunoșteai orașul în care s-a turnat filmul, înainte să înceapă filmările?
Maria Drăguș: Nu îl cunoșteam înainte să începem să filmăm acolo. Orașul cândva a găzduit industria chimică, dar oamenii au plecat după 1989 iar acum este aproape gol și este cadrul perfect pentru film, cu atâtea case goale. Oamenii au plecat de acasă și nu s-au mai întors.
Este un oraș românesc tipic românesc?, a întrebat o jurnalistă din Spania.
Maria Drăguș: Locul este plasat în Transilvania. Da, este tipic. Oamenii nu au bani, politica este absurdă, iar oamenii încearcă să își facă un rost și de aceea pleacă. Sate goale, cu oameni care nu au de lucru sau vârstnici. Bine, nu toată România e așa, însă este o viață grea.