Grupul Local de Iniţiativă Slatina, un ONG reprezentând comunitatea romă, care în 25 mai a organizat o dezbatere publică avându-i invitaţi pe candidaţii la funcţia de primar al Slatinei, solicită public scuze din partea candidatului PSD, Emil Moţ, care, potrivit unui articol din presa locală, şi-ar fi motivat absenţa de la eveniment spunând că nu participă la „ţigănisme“.În accepţiunea noastră, expresia «ţigănism» contribuie la perpetuarea unor stereotipuri cu privire la comunitatea de romi, ţigănism fiind derivat de la verbul „a se ţigăni“ (ţigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult pentru a obţine ceva; a cere ceva cu încăpăţânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi îndelung. – Dinţigan, conform DEX 2009.) Vă asigurăm că dezbaterea organizată de noi nu a fost o ţigăneală, ci am dezbătut probleme reale ale comunităţii de romi din Slatina (care reprezintă aproximativ 7% din totalul populaţiei Slatinei), probleme pe care candidatul PSD la Primăriea municipiului Slatina a decis să le ignore. Considerăm că votul unui etnic român cântăreşte la fel de mult ca al unui cetăţean nerom. În acelaşi timp, comunitatea de romi trebuie să devină un partener de dialog pentru autoritatea publică astfel încât decalajele dintre romi şi români să fie reduse.