
Statuia făurită la Bruxelles a interpretului ursar originar ce a cântat în multe cluburi din toată Europa alături de formații de muzică electronică, a ajuns la Palatul Parlamentului (unde a fost vernistată la Muzeul Naţional de Artă Contemporană), iar, în aceeași zi, a fost pusă pe soclu în satul Valea Plopilor, în curtea unde a locuit defunctul Tamango, trecut în neființă in anul 2012, la vârsta de 65 de ani, după ce a suferit un atac celebral.
Itinerariul după care a fost transportată statuia -Bruxelles – București – urmând să ajungă în satul Valea Plopilor, comuna Ghimpați, jud. Giurgiu -, a fost filmat în întregime și va face subiectul unui scurt metraj realizat de regizorul belgian Koen Van Sande.
Statuia lui Tamango, a cărui voce s-a auzit în melodii semnate de Shukar Collective, Hara, Matze, chiar și în jingle-urile Radio Guerilla, a fost realizată de o artistă plastică stabilită în Belgia, Claudia Rădulescu, care l-a întâlnit pe lăutar la un concert, într-un club din Bruxelles. Cum Aurica, nevasta lui Tamango nu a știut niciodată cât de cunoscut a devenit bărbatul ei, artista de origine română a venit cu inițiativa de a-l aduce pe Tamango, statuia în mărime naturală, acasă, după un popas la Palatul Parlamentului și de a-i filma răposatei ”turneul”.