Acesta este unul dintre cântecele-poem ale Bronisławei Wojs, cu numele ei de țigancă și poetă Papusza, o țigancă poloneză al cărei destin s-a făcut și s-a desfăcut precum cărările pe care ea și țiganii ei le-au urmat, prin păduri, peste râuri, dealuri și câmpii, prin viață și prin moarte deopotrivă. Poemul de mai sus, extras din volumul Lesie, ojcze mój (Pădure, maica mea), tradus din limba romanes în limba polonă de Jerzy Ficowski, este un poem-emblemă pentru spațiul spiritual poetic al Papuszei, care conține toate elementele definitorii ale lumii și destinului ei: pădurea, frunzele, destinul nestatornic al unei femei ce a aparținut unei comunități închise și tradiționale de țigani, singurătatea în care singura prezență, într-o anumită perioadă a vieții sale, a fost doar Dumnezeu.Dar cine a fost Papusza? Papusza, născută într-o familie de țigani din Galiția poloneză probabil în 1909 (unele surse spun că s-ar fi născut în 1908, altele în 1910), a primit ca nume de botez Bronisława Wojs. Ea a fost fiica unică a unei familii de țigani tradiționali care nu apreciau și nici nu considerau necesar ca un membru al comunității lor, mai ales o fată, să știe să scrie și să citească. Însă Bronisława, de copilă, a avut un simț extraordinar al propriului destin, dorindu-și foarte mult să învețe să scrie și să citească, ceea ce era destul de atipic pentru comunitățile tradiționale de țigani de la începutul secolului trecut. Astfel, după cum singură scria în jurnalul său, literele nu le-a învățat de la școală, pentru că părinții nu au lăsat să o frecventeze, ci de la copiii din vecinătate pentru care fura diverse lucruri și care au învățat-o literă după literă, pe când avea vreo 12 ani. Apoi, cititul și scrisul le-a învățat de la o vecină evreică pentru care fura porumb și care, în schimb, o ajuta să buchisească. Papusza de mai târziu scria: „Citeam multe gazete și cărți. Citeam mai bine decât scriam, pentru că nu știam prea bine scrie. Și așa a rămas