
În cele ce urmează
îi voi prezenta pe cei mai tari cărţari, şahişti şi tablagii care au concurat şi vor fi premiaţi. La cărţi (de joc, evident!) cei mai tari sunt, în ordine, Francisc Szilvester, Nicu Diaconu şi Ilie Ulici. Locul I la şah i-a revenit lui Vasile Capriş, urmat de Alexandru Trestian (locul al II-lea) şi Constantin Predoşanu (locul al III-lea). Cei mai tari mânuitori ai zarurilor s-au dovedit a fi Radu Amarie, locul I, Constantin Burlan, locul al II-lea, şi Nicolae Deaconu, locul al III-lea. Premierea câştigătorilor are loc astăzi, la ora 13:00, cel care le va înmâna câştigătorilor sumele de bani cuvenite fiind primarul Gheorghe Ile.
La fotbal s-au înscris opt
echipe şi, prin tragere la sorţi, joacă fiecare cu fiecare. Miercuri după amiază s-au disputat partidele Poliţia Comunitară – Masa Adrigela, terminată cu scorul de 14-1, şi Tineretul Vulcan – La Unchiu, scor 2-1. Joi, de la ora 18:00, a fost programată întâlnirea fotbalistică dintre Partida Romilor şi Sohodol, iar de la 19:00 meciul dintre Ţugu şi Sponsorii Vulcan.