Le vezi și bagi mâna-n foc că-s românce. Se prezintă cu mândrie și cu bucurie drept tinere de etnie romă și luptă pentru ca, prin cultură și educație, și alți tineri romi să doboare barierele discriminării.
Denisa și Lavinia sunt două dintre cele trei fete din casa Lupu. Alături de Georgiana, ele s-au născut într-o familie mixtă, din tată rom și mamă româncă. Povestea de dragoste a părinților, ambii ieșeni, e desprinsă, parcă, din filme.
Mama, Mariana, s-a măritat de tânără cu Lilian. S-a întristat că nu a fost înțeleasă de ai ei, dar s-a bucurat de primirea cu brațele deschise de care a avut parte în noua familie. Așa că s-a atașat trup și suflet de cei din etnia romă și de cultura acestora – și, în acest spirit și-a crescut, cu mândrie, fetele.
Denisa și Lavinia îi seamănă. În sângele lor, însă, pulsează spiritul de rom și dorința de a face pași înainte pentru copiii și pentru tinerii de etnie. În minte o au mereu pe Georgiana, sora lor mai mare – o fată foarte frumoasă, mai apropiată fizic de neamul tatălui – care a făcut doar zece clase. Era foarte bună la învățătură, dar jignirile și discriminarea celor din jur au dărâmat-o și au împins-o, fără să conștientizeze, la a da dreptate românilor care spuneau că fetele rome renunță devreme la școală. Totuși, astăzi Georgiana a înțeles că mai are mult de luptat pentru ea și este din nou elevă, în clasa a XI-a, la seral.