Ţiganii erau consideraţi duşmani ai celui de-al Treilea Reich, aşa că s-a purces rapid la eliminarea sistematică a acestora – întâi au fost condamnaţi la izolare, apoi ucişi. Aproximativ 23.000 de ţigani au fost ţinuţi prizonieri în Lagărul de Concentrare de la Auschwitz. Majoritatea au murit – fie de foame, fie din cauza bolilor sau a tratamentului brutal aplicat de gărzile naziste, iar alţii au fost victimele „soluţiei finale” din camerele de gazare.
Institutul pentru Studiul Igienei Rasiale a hotărât că trebuie instituite reguli stricte pentru a administra problema ţiganilor, consideraţi asociali, inferori şi alienaţi din punct de vedere rasial. Încă din primii ani de la venirea la putere a naziştilor, au fost impuse câteva restricţii legale faţă de comunitatea romă: înmatricularea obligatorie, obligaţia de a efectua teste rasiale şi apoi restricţii privind libertatea de mişcare. Într-o observaţie la Legile de la Nürnberg din septembrie 1935 se sublinia faptul că ţiganii erau alienaţi rasial la fel ca evreii, astfel că ei nu puteau beneficia de dreptul de cetăţenie în cadrul Reich-ului.Se estimează că aproximativ 23.000 de ţigani – bărbaţi, femei şi copii – au fost deportaţi la Auschwitz. Dintre aceştia, 21.000 erau înmatriculaţi (inclusiv copiii născuţi în lagăr).