O zi de mai a anului 1935. În piaţa Gării de est din Bucureşti hărmălaie mare: un grup de rromi ,“unii mai tineri, alţii mai bătrâni, cu plete şi bărbi mari, şi câteva ţigănci svăpăiate” se certau, când pe ţigăneşte când pe româneşte cu comisarul gării. În tărăboiul general nimereşte reporterul “– care intuind “că e rost de un subiect interesant” se oferă să întocmeasca “un act” de care gălăgioasele personaje aveau nevoie. Ce a urmat o să vă povesteasca chiar reporterul:MI-AM VÂNDUT PE SORU-MEA– Uite , ce e boierule… Mata le scrie o declaraţie aşa… – îmi spuse un ţigan simpatic, în vârstă ca de 30 de ani cu trăsături regulate, plete buclate până peste umeri, o barbă cârlionţată neagră ca pana corbului şi un costum pitoresc de ţigan nomad: Eu, subsemnatul, Gheorghe Ştefan Avram , declar că am vândut pe soru-mea, Savina, pentru suma de 5.000 lei…”
Încercai să explic „romului” că legile ţării noastre nu îngăduie vânzarea unui om şi că chiar dacă aş scrie aşa ceva, învoiala între părţi n’are nici o valoare, nefiind recunoscută de nici o autoritate oficială.
– Apoi, fata se mărită … – spuse ţiganul.
– Şi d-ta o vinzi? – întrebai.
– Nu. Eu vreau să-i împac. (în urmă aflai că ţiganul cel chipeş care-mi dicta
declaraţia era „vătaful” şatrei).
– Dar cine vinde fata ? – întrebai.
– Noi suntem cu sălaşul aci, în dosul Gării Obor – mă lămuri vătaful. Fata o vinde Gheorghe Ştefan Avram, care face parte din alt sălaş, de la Bariera Vergului…