Un pui de lebădă a fost salvat de la moarte de o familie de romi. Au avut grijă de pasăre ca de ochii din cap.
În curtea unei familii de romi din cartierul Catargiu din Craiova a căzut în urmă cu aproximativ două săptămâni un pui de lebădă. Oamenii au avut grijă de pasăre ca de ochii din cap până în momentul în care au sosit cei de la protecţia animalelor.
„Ei l-au salvat, iar eu şi nepoţeii mei l-am îngrijit acasă. Familia respectivă a sunat la 112 şi au anunţat că în curtea lor a căzut o lebădă. Au avut mare grijă de ea până am sosit la faţa locului“, a povestit Marin Catrina, inspector şef Protecţia Animalelor Craiova.