Bisturiul nu ține cont de etnie

alina-calin1-300300A trecut prin multe momente menite s-o doboare. A plâns în fața lor, le-a stat împotrivă sau, pur și simplu, le-a întors spatele. Pe toate a reușit să le transforme în experiențe de viață.
 „Sunt Alina Călin, medic rezident Chirurgie Generală, de etnie romă”. Simplu și la obiect – așa se prezintă, fără a-și ascunde zâmbetul cel frumos. Te pierzi în ochii ei verzi și parcă nici nu știi cum să mai continui discuția. Tonul ei sună atât de calm și de natural, încât te dezarmează.
Din familia ei, neam de ursari din Podu Iloaiei, județul Iași, e a treia soră – din cinci frați – care are studii superioare. „Mama e casnică, tata pensionar, fost șofer de curse lungi. Familia m-a susținut foarte mult. Dar și spiritul de competiție m-a ajutat să ajung până aici – pentru că, de întâlnit, am întâlnit multe obstacole, din cauza etniei. De multe ori, în clasele I-VIII, mă întorceam de la ore plângând. Unii copii veneau de acasă învățați să discrimineze și nu știau să facă singuri diferența dintre bine și rău”, povestește Alina. A avut multe momente în care a vrut să renunțe, mai ales atunci când, inclusiv din partea profesorilor, avea parte de priviri încruntate și de jigniri.
Salvarea a venit de la prietena cea mai bună, care i-a fost colegă de bancă, model și competitor. „Mie mi se spunea Jumi, iar ea era Juma. Eu țigancă, ea româncă. Un om foarte educat, care nu judeca pe nimeni după etnie, religie sau statut social. Ea învăța cel mai bine din clasă și a fost un exemplu pentru mine, care nu puteam să fiu mai prejos”, zâmbește Alina. Unii profesori au vrut să le schimbe din bancă, deoarece o acuzau pe Jumi că ar copia de la Juma. „Lucru puțin probabil, având în vedere că eram în prima bancă, lângă catedră. M-au mutat o perioadă, dar plângeam una după alta. În timpul acela am dat multe lucrări și s-a dovedit că luam notele pe merit. Așa că, la intervenția mamei colegei mele, m-au mutat înapoi”. Juma este acum la master la Cambridge, iar Jumi e singura din generația ei care a dat la Medicină.
Alina a urmat liceul la Iași, la profilul de învățători-educatori. Colegilor le-a spus de la început că este de etnie  romă și nimeni n-a fost deranjat. Surprize neplăcute au venit, însă, tot din partea unor profesori.„Voiam să știu de ce am fost nedreptățită la o lucrare la limba română. Am întrebat-o pe doamnă și mi-a zis: Uite așa, că nu te suport, pentru că ești țigancă!”. Lumea i s-a dărâmat atunci, ca în multe alte dăți. Însă, Alina a avut mereu puterea și curajul de a-și clădi și reclădi visele. Și-a avut, de asemenea, și lipici la oameni care s-o ajute să redreseze balanța, care s-o încurajeze și care să creadă în ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.