Oricum o dai, tot țigan rămâi pentru ceilalți, până mori”
I-am găsit în cartier, că nu prea au unde se duce. Asta dacă nu sunt scoși la curățenie, ca să-și merite ajutorul social și mâncarea de la cantină, după cum spun ei înșiși. E vacanță încă, așa că și cei mici sunt acasă. Evită să-și spună numele, poate de frică să nu rămână fără ajutorul social. Însă au multe de spus. Recunosc chiar ei că trăiesc doar din banii de la stat, dar spun că și atunci când încearcă să-și găsească de muncă ori au ghinion ori… ”Oricum o dai, tot țigan rămâi pentru ceilalți până mori”.
Te înconjoară adulți, copii, căței de-o lună… Toți au un of și-o supărare, iar cam toate se îndreaptă împotriva autorităților și a primarului, ”dar nu a ăstuia de acum, ci a lui Ștefan, că doar el ne-a mutat din Muncii aici. În Muncii, nu murea nici un țigan de foame, că lucram cu ziua la piața en-gros. Aici e capătul lumii! Ne-au dat câte o garsonieră din asta, în container. Atunci ziceau că trebuie să avem cinci copii ca să ne dea apartament. Eu fac cinci copii, da-i crești tu după aia?! Și ne-au băgat pe toți la un loc. N-au ținut cont de ce face fiecare. Nu le-a păsat. Suntem vreo 140 de familii aici. Sunt și familii cu opt copii care stau într-o garsonieră”.
S-au adunat vreo trei familii în jurul nostru. O doamnă are soțul cu handicap și ea e singura care-l îngrijește. Îi vom spune Demetra, chiar dacă nu e zeitate și n-are vreo Persefonă pe acasă, dar încăpățânarea ei în a merge înainte ne amintește de zeița greacă a agriculturii. Se plânge că soțul nu beneficiază de nimic, deși știe clar că legile sunt de partea celor cu handicap. ”Pentru transport gratuit, îmi trebuie patru legitimații. Își bat joc de noi! Și e greu. Mai este o familie unde, tot așa, au handicap grav. Le-au tăiat și apa, și curentul, că n-au avut bani să plătească. Aici mori cu zile și nu-i pasă nimănui”, ridică mâinile a neputință Demetra. În rest, tace, ascunzându-și privirea după lentilele groase ale ochelarilor. Îi mai aprobă din cap pe vecini când zic câte ceva și… tace.
O familie are cinci copii. Cea mică are doar trei luni și zâmbește din pătuț. Cea mare e elevă în clasa a VI-a la Școala 8, din Dărmănești, iar alții doi învață la școala din Văleni. Tot în Dărmănești a învățat și mama lor, care spune că are 12 clase și mai are și niște cursuri de specializare. Îi vom spune Profesoara, inspirați fiind de vorbele pe care i le spune vecinului, când omul se plânge că ”suntem țigani fără școală” – ”Vorbește în numele tău! Eu sunt profesoara voastră aici! Dacă voi n-ați făcut carte, nu e problema mea. Eu știu să mă descurc”.