Mișcarea (civică și politică) rromă a devenit un fel de învălmășeală haotică, în care fiecare îi pune piedică oricui înaintează mai mult decât el. E o “apocalipsă veselă“ (de imbecili), ca în finalul “Țiganiadei“, în care toți se ceartă și se bat “ca țiganii“, adică fără un motiv prea clar. “O țiganie“ – cum se spune clasic, în care fiecare înjură sau își dă poalele peste cap, supărat pe viață și pe toată lumea. Aceeași “țigănie“, fie că e vorba de Uniunea Internațională a Romilor, de Forumul European al Rromilor sau de Mișcarea rromilor din România. Inutilă asumarea etnonimului rrom (conștiință de sine etnică și etică), câtă vreme compromiterea lui ne reconfirmă ca țigani, și nu mai pare deloc clar cine e rrom, cine e țigan (oricum, gagiii nu fac deosebire!), diferența reducându-se la cine e lider sau patalamagiu (mai pupincurist). Cum de s-a ajuns la o asemenea decădere de la idealurile de început? Cine e de vină pentru eșec? Cu excepția lui Nicolae Gheorghe, care s-a căit public pentru erorile de management, toți dau vina pe ceilalți, nimeni nu-și asumă că ar fi greșit drumul, ba chiar nici nu consideră că ar fi o criză, e foarte bine (pentru că le este lor, personal, bine).Mișcarea (civică și politică) rromă a devenit un fel de învălmășeală haotică, în care fiecare îi pune piedică oricui înaintează mai mult decât el. E o “apocalipsă veselă“ (de imbecili), ca în finalul “Țiganiadei“, în care toți se ceartă și se bat “ca țiganii“, adică fără un motiv prea clar. “O țiganie“ – cum se spune clasic, în care fiecare înjură sau își dă poalele peste cap, supărat pe viață și pe toată lumea. Aceeași “țigănie“, fie că e vorba de Uniunea Internațională a Romilor, de Forumul European al Rromilor sau de Mișcarea rromilor din România. Inutilă asumarea etnonimului rrom (conștiință de sine etnică și etică), câtă vreme compromiterea lui ne reconfirmă ca țigani, și nu mai pare deloc clar cine e rrom, cine e țigan (oricum, gagiii nu fac deosebire!), diferența reducându-se la cine e lider sau patalamagiu (mai pupincurist). Cum de s-a ajuns la o asemenea decădere de la idealurile de început? Cine e de vină pentru eșec? Cu excepția lui Nicolae Gheorghe, care s-a căit public pentru erorile de management, toți dau vina pe ceilalți, nimeni nu-și asumă că ar fi greșit drumul, ba chiar nici nu consideră că ar fi o criză, e foarte bine (pentru că le este lor, personal, bine).